„Für Mönchengladbach, VfL Borussia!“

Într-o vreme în care parcă tot mai des cuvintele sînt manipulate cu insidioasă dezinvoltură, camuflînd puseuri vindicative sau ridicînd intemperante straturi de confort moral, şi într-o vreme în care convingeri aparent solide se rarefiază galopant, dovedindu- se uneori de-a dreptul falimentare, un club de fotbal poate fi, de ce nu, o certitudine de durată. Una a pasiunii şi a devotamentului, pe care inerentele decepţii nu o pot surmena niciodată radical. Din simplul motiv că fotbalul însuşi nu e infailibil şi că, oricît de prozaic ar suna, jocul rezultatelor va rămîne în permanenţă deschis. Îmi place să ascult imnurile echipelor. Cele mai multe fără cine ştie ce atribute estetice. Chiar previzibile. Însă, aşa paupere cum sînt, exprimă o fidelitate onestă. Şi cînd auzi un întreg stadion intonînd imnul respectiv, nu ai cum să rămîi placid la efuziunea care se produce. O efuziune declanşată de cîteva cuvinte sincere. Asta am simţit, pe 1 martie, la Mönchengladbach, ascultînd, fredonat de zeci de mii de oameni, refrenul unuia dintre imnurile Borussiei locale: „Für Mönchengladbach, VfL Borussia!“. Nu la un meci împotriva lui Bayern München sau a lui Borussia Dortmund, adversari care mobilizează cele mai puternice vanităţi, ci la un meci împotriva unei nou promovate: […]