G. Călinescu şi Securitatea

„Dosar“, cu puncte de vedere susţinute de: Bogdan Creţu, Alexandru Dumitriu şi Geo Şerban

Tipăreşte pagina

Recomandă articolul

A apărut recent la Editura Saeculum I. O. un volum care prezintă, pe bază de documente, relaţia lui G. Călinescu cu Securitatea. Cartea se intitulează Asaltul cetăţii. Dosarul de Securitate al lui G. Călinescu, iar autorul, I. Oprişan, reuşeşte să modifice imaginea publică a lui G. Călinescu (fixată doar pe cea deprofitor al regimului şi zelos susţinător al comunismului). Trei critici literari, din generaţii diferite, au citit volumul şi oferă propria interpretare a cărţii. Bogdan Creţu, Alexandru Dumitriu şi Geo Şerban oferă un dosar al acestei probleme, arătînd, pe baza documentelor din carte, că G. Călinescu a cunoscut şi faţa întunecată a regimului, cu ascultări ale convorbirilor din casă şi cu numeroase turnătorii, făcute de colaboratori apropiaţi. Citiţi în revista tipărită a revistei Dosarul: G. Călinescu şi Securitatea.

Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati

Comentarii utilizatori

lucid februarie 25, 2015 la 10:46 pm

….ci o selectie copios comentata de dl Oprisan. N-as zice o editie ad usum delphini a adevaratului dosar (complet), dar ca unul care am avut acces la dosarele integrale ale unor personalitati contemporane cu G C pot afirma ca nu e corect dpdv nu numai stiintific dar si al adevarului sa selectezi dupa criterii netransparente. E si cancan mult – relatia criticului cu o tanara colega, si un moment de sublim comic absurd – propunerea de catre critic a tovarasului leonte rautu ca membru al Academiei. Am dat si de un personaj cu care am fost vecin de strazi in copilarie, Aurel S, care s-a trezit anchetat dur pentru o scrisoare adresata lui G C. Chestia cu T O in apartament nu e cine stie ce, se practica „preventiv” pe scara larga, ce sa mai spun ca pana si Maurer si Bodnaras erau ascultati din ordinele ceausestilor.
Interesanta este aparitia unui mr. (de secu, natuerlich!) iulian sorin intre „monitori”, acelasi iulian sorin prezent si in dosarele agentului Anton din care a publicat selectiv – dar fara prea multe comentarii! – Lucian Boia si, am citit undeva, si in dosarul lui Doinas pe care se zice ca l-a recrutat in puscarie. Ajuns colonel, iulian sorin a trecut la departamentul cultelor – oficina notorie a securitatii. Dar ultimul sau „job” a fost cel de mana dreapta a lui Moses Rosen, mai discret pana in 1989, in plina lumina a reflectoarelor dupa 1990.
Pentru istoria literaturii sunt oarecum interesante dactilogramele a sase micute piese de teatru, nimic special.
Cartea e departe de revelatiile volumelor dedicate lui Comarnescu sau Caraion.

Comentariile sunt închise.