„Geniul lui Pound e chiar acesta: a reușit să facă nouă și vie frumuseţea din toate marile limbi poetice“

Dragă Radu Vancu, voi începe abrupt, cu o mărturisire. Sînt unul dintre admiratorii monografiei tale despre Mircea Ivănescu, în care îl pomenești pe Ezra Pound, referindu- te la ceea ce el numea excernere, un tip de operaţie care presupune „ordonarea generală și plivirea a ceea ce s-a făcut deja … Eliminarea repetiţiilor… Ordonarea a ceea ce se cunoaște astfel încît omul (ori generaţia) care urmează să poată găsi cu cea mai mare eficienţă partea vie din aceasta, și să risipească pe cît posibil mai puţin timp printre păienjenișuri desuete“. Am inclus aceste rînduri traduse de tine tocmai pentru că în ele se vorbește despre un anumit raport cu tradiţia și despre recuperarea acesteia din perspectiva prezentului. În cazul tău, cum s-a petrecut această alegere – întîlnirea ta cu Ezra Pound? E o foarte bună întrebare de început, Cezar, fiindcă răspunsul leagă frumos, într-o fundă a sincronicităţii pe care Jung ar fi admirat- o, toate personajele implicate în întrebare: întîlnirea mea cu Pound s-a produs tocmai graţie medierii lui Mircea Ivănescu. La nouăsprezece ani, atunci cînd a început împrietenirea mea cu Mircea Ivănescu, nu-l citisem pe Pound; știam despre el cam ce poate ști un adolescent care tocmai citise Conceptul modern […]