Greaua mostenire pozitiva
- 07-04-2005
- Nr. 263
-
Bogdan GHIU
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
Este clar (dupa tacere se simte!) ca la virful, pe creasta Institutului Cultural Roman exista cautari, sint in plina desfasurare, asa ceva ia intotdeauna timp, si oamenii, atit angajatii, cit si dusmanoasa opinie publica, asteapta decizii, masuri, ceva articulat si deschizator, o bunavestire cit de mica, dar ferma, inchegata, luminoasa – un inceput… Dar este greu cind n-ai mai condus asa ceva. Si mai ales cind te-ai mai si trezit pus pe neasteptate intr-un asemenea post si n-ai avut timp macar sa visezi, acolo, si sa schitezi, ca poetii boemi, pe un servetel, un plan de management. Te vezi obligat sa improvizezi, esti o speranta, ai un (co)mandat, nu-ti place ce ai gasit si singurul neajuns e ca e, daca lasi lucrurile neatinse, de ce-a mai fost schimbat predecesorul tau – presa atit asteapta, sa ricaneze –, dar ce sa schimbi, de unde sa te apuci?… Si asa trec mai intii lunile, apoi pot trece chiar ani. Afurisita treaba! Si cultura asta romana care sufla, vie totusi, in ceafa, dar de care mai nimeni nu se arata, afara, oficial entuziasmat si interesat. Ce corvoada! Situatia depaseste persoanele, iar persoanele sint personalitati, nu sint obisnuite sa se lase prea usor depasite […]