Grilajul

Nu-mi amintesc cum a început povestea Crăciunului din ’90, dar, dacă pe-atunci Valeriu Sterian îl invita pe Dumnezeu în vizită (cred eu azi, obligatorie) pe pămînt, pot spune că am trăit-o la Bucureşti, în vizită la o mătuşă, soră de-a bunicii. Ţuşa Ica avusese o fată care murise înecată într-un rîu care trecea prin satul, depărtat, spunea mama, al unchiului. Nu-mi amintesc detalii, dar ştiu că se jucase, între rudele mele, „Responsabil tu, iresponsabil tu!“, un joc parşiv, un decatlon, din care unchiul nu putuse ieşi decît divorţat. Cei doi erau atunci încă împreună, iar pe mine insistaseră să mă aibă la Bucureşti cîteva săptămîni, în vacanţa de Crăciun, cum s-ar zice. Iar cum s-ar zice e spus pentru că eu nu mai mergeam la grădiniţă de un an. În vremea aceea, grădiniţa era o opţiune, nu o obligaţie, iar eu o uram, blestemînd-o de fiecare dată cînd cineva mă întreba: „În ce grupă eşti, mă, frumosule?“ sau, mai rău: „Îţi place, păpuşă, la grădiniţă?“. „Îmi place de nu mai pot! Proasto, eu sînt om, nu păpuşă! Hai sictir de-aici, ţăranco!“, răspundeam, de fiecare dată, în gînd. Fusesem înscris la grădiniţă, la mamaie pe linie, fugisem de cîteva ori şi […]