Guns N’Roses: Confesiune de fană

Anul 2010 este ambivalent. Recesiune economică, mişcări de stradă, reduceri salariale, răzgîndeli politico-ministeriale, declaraţii picante, îmbrînceli politice, decizii care au vlăguit sistemul medical şi pe cel educaţional, deresponsabilizare ministerială şi culpabilizare individuală de tipul „am identificat ţapul ispăşitor“. Paradoxal însă, este şi un an care a acordat o atenţie deosebită entertainment-ului, e un an muzical de-a dreptul hedonist, cu formaţii care au concertat în România pentru prima oară şi pe care nu speram să le vedem aici pentru că le aşteptasem parcă prea mult şi timpul nu prea mai avea răbdare: AC/DC, Aerosmith, Slayer, Megadeth, recent Guns N’Roses, formaţii care au revenit, Metallica, de pildă. În curînd, îl vom asculta şi pe Ozzy Osbourne. Ce-ţi mai poţi dori?! Simt că am o datorie morală să scriu despre Guns N’Roses şi concertul din Bucureşti din 21 septembrie. Sentimentul acesta s-a conturat clar după ce am citit o parte a receptării concertului, îi pot spune receptarea-cheie care are acces la spaţiul public, la media. Detractori există peste tot, mulţi s-au profesionalizat. Acum, spaţiul public este larg deschis tuturor şi aproape nereglementat normativ, moral. Minciuna, lipsa culturii muzicale de această dată, a culturii profesionale fac o casă bună cu actul detractării. Nu îmi […]