Harta brun-roşcată a Europei
Timothy SNYDER - Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin
- 06-04-2012
- Nr. 619
-
Andrei MURARU
- Internaţional
- 0 Comentarii
Crimele sovietice în masă, Holocaustul şi alte masacre ale germanilor sînt trei istorii diferite. Totuşi, ele împart aceleaşi vremuri şi acelaşi spaţiu. Paisprezece milioane de civili ucişi în mod deliberat de două regimuri, între 1933 şi 1945, într-un teritoriu care se întindea de la Polonia centrală pînă în partea de vest a Rusiei (Ucraina, Belarus, statele baltice). În Europa, o populaţie ceva mai redusă decît cea a României din anii ’20 a fost anihilată sub dubla ocupaţie (deşi unele teritorii au fost ocupate chiar şi de trei ori). Hiperteoretizată, această istorie europeană este, în realitate, un complex de distorsiuni şi de fapte puţin cunoscute ori neconvenabil interpretate. Un ansamblu de rigoare ştiinţifică, intuiţie nativă şi analogii competente Cunoscător a zece limbi străine, profesor la Yale, absolvent de Oxford şi fost bursier la Harvard, Timothy Snyder este un seducător istoric. Cartea, care urmează să apară în această vară la Editura Humanitas (cu sprijinul IICCMER, după ce anul trecut institutul a sponsorizat apariţia valoroasei monografii a Annei Applebaum), a primit laude consistente în presa americană. Chiar şi autoarea Gulagului apreciază strădania lui Snyder de a investiga cu o fabuloasă forţă narativă modul în care două regimuri au produs genociduri în aceeaşi epocă […]