Hary Kuller despre Presa evreiasca din Romania
- 25-01-2005
- Nr. 257
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
In Colectia „Media“ a Editurii Tritonic a aparut de curind, in format mare si in elegante conditii grafice, un volum realizat de etnosociologul Hary Kuller despre Presa evreiasca din Romania. Organizata pe patru mari sectiuni (Presa evreiasca bucuresteana, Presa evreiasca din provincie, Analiza unor publicatii evreiesti in a doua jumatate a secolului XIX, sectiunea a IV-a cuprinzind un capitol despre Evreii in lojile (ne)masonice si un Calendar al evenimentelor culturale 1857-1940, cu selectii din presa), lucrarea urmareste istoria presei evreiesti de la inceputurile acesteia (a doua jumatate a secolului al XIX-lea) pina in 1940, de la marile gazete si reviste, publicatiile de limba romana, idis, ivrit si ebraica, presa sefarda si sionista, pina la foile volante ale emigrantilor de la 1900. Fiecare sectiune este insotita de una sau mai multe anexe: indici selectivi si alfabetici ai gazetarilor evrei in presa romaneasca de dinainte de 1940, lista publicatiilor evreiesti aparute in Bucuresti intre 1857-1997, un text despre Anuarul israelit la 125 de ani de la aparitie, studiul imagologic al lui Moses Schwarzfeld, Evreii in literatura populara universala, pagini despre Analele Societatii istorice „Iuliu Barasch“ s.a. Ilustratii si facsimile ale principalelor publicatii evreiesti completeaza aceasta contributie deosebit de importanta cu privire la […]