Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Homo Fanaticus
- 15-11-2013
- Nr. 699
-
Țicu GOLDSTEIN
- OPINII
- 2 Comentarii
Pe cînd scriam un eseu pe tema enunţată în titlu, mi-a căzut în mînă o carte al cărei autor parcă îmi ghicise intenţia (ideile importante şi actuale plutesc în atmosferă!). Este vorba despre Adepţii fanatici. Reflecţii asupra mişcărilor de mase de Eric Hoffer (Polirom, 2013, traducere de Lucian Leuştean). Fără a renunţa la reflecţiile mele (lăsate pentru numărul următor al revistei), îi dau întîietate lui Eric Hoffer, a cărui carte a fost publicată în 1951 şi tradusă cu succes în numeroase limbi. Cartea este o analiză vizionară a naturii mişcărilor de masă şi a modului în care individul devine fanatic. Fireşte că, începînd cu anii ’50 ai secolului trecut, fenomenul a dobîndit şi alte valenţe şi potenţe, dar, fundamental, a rămas cu aceleaşi caracteristici: disponibilitatea indivizilor de a-şi da viaţa pentru o idee, cultivînd ura şi intoleranţa, declanşînd energii distructive, dar disciplinaţi şi obedienţi faţă de conducători. De la început, ni se oferă paradigma lucrării, printr-o interesantă analogie de care trebuie ţinut seama atunci cînd este vorba de spre mişcări de masă: „Roşia şi mătrăguna sînt din aceeaşi familie (taxonomic)solanaceae. Deşi una e hrănitoare, iar cealaltă otrăvitoare, ele au numeroase caracteristici morfologice, anatomice şi fiziologice în comun; ceea ce nu […]
Pan genere, bine scris. Am, insa, o *mare* problema.
Aceea cu , citez *foarte* aproximativ: ” aia nu poate sa ashtepte, o vor *acum*, schimbarea”.
Uite, *io*, nea Marin, am un problem, anume: ca, *deja*,
sute da mii de hectare de pamant au fo’ vandute unora *de prin afara*. Vandute, *desigur*, de urmashii, dushi la orash, ai batranilor neputincioshi, care nu puteau de-a le mai lucra.
Argument: mai bine *asha* decat sa steie pamantul ne-lucrat. Contra-argument: pamantu’ ne-lucrat, se-odishneshte & el, oleaca, pentru catziva ani & e *chiar bine*. In plus, odata ne mai avand *ei*, tzaranii,
mijlocu’ de productzie (ach, dom’ Marx!), se vor videa, pe vecie, *palmashi*.
Contra-contra-argument: da, dar agricultura *nu se poate face* eficient pe suprafetze *mici* & oricum aia (tineri, batrani) lucrau doar pentru subzistentza.
Discutzia poate continua *la infinit*, cu argumente de-o parte & de *alta*.
Solutzia? Simpla, *foarte simpla*: ca Statul Roman sa *nu dea voie ca pamantu’ sa fie vandut*!
Sa *bage o lege* cum ca pamantul se poate da *in arenda*, pe perioada de , sa zicem, cinci ani, re-inoibila
(ca, mde, pretzurile *cresc*!), dupa dorintza *partzilor*.
Ca, *altfel*, ne cam trezim ca palestinienii aia, care-au fo’ atat de *tampitzi* incat &-au vandut pamanturile &-acuma nu mai pot zace nimic.
O tzara care-shi merita numele *nu ishi vinde terenul agrar*! Capishi, bre, *rahatzilor* da governantzi, care va ridicaratzi pa lozinca cum ca ”nu ni vindem tzara’?”
Nea Marin
P.S. Daca imi vetzi replica cum ca asha va ”dicteaza” Ioropa, io va spui ca-i mai bine cu Culitza Taratza (sau, asemenea) decat cu straini. C-acolea m-atzi chiar adus…
Da, excelent!
/”…săracii…, inadaptaţii, şomerii, superegoiştii, ambiţioşii, ariviştii, plictisiţii, frustraţii, infractorii.”/
As adauga si (in a doua parte a vietii, atunci cand, cum spune francezu’ „imbatranesc urat”): complexatii nemarturisiti, cei plecati de jos, dintr-un satuc mizer si ajunsi (meritat, e foarte important!) sa fie „cineva” (profesori universitari, academicieni, oameni cu faima-nu cu bani). Astia chiar cred ca „le-a pus Dumnezeu mana-n cap”; si se simt „chemati”… Cu exceptiile de rigoare, ca in orice lucru.