Ideologia libertăţii de expresie

Cînd e vorba de militat pentru libertatea de expresie artistică, nu ştiu cum se face, dar în România acţiunea se transformă într-o pledoarie pentru sfîntul drept la nuditate şi sexuri calde, la făcut băşcălie de religie şi de Biserica Ortodoxă (a nu se confunda una cu alta) şi cam atît. Sîntem oare încă la vîrsta emancipării sexuale (maximum maximorum 1968) sau, eventual, la cea a secularizării şi susţinerii statului laic (secolul XIX)? Ori, încă şi mai rău, lipsa generală de interes pentru artă contemporană e compensată de artişti prin apăsarea unor butoane cu efect exploziv sigur, care-i aduc, astfel, în prim-planul mediatic?   „Arta contemporană autohtonă a fost, anul trecut, subiect de aprigă dezbatere publică. Au fost înfierate instituţii, artişti, au fost agresate fizic galerii de artă, lucrări de artă au făcut obiectul unor sesizări penale. Am remarcat, în tumultul confruntărilor, o diversitate de accepţiuni ale libertăţii de exprimare în artă. Propunem o reevaluare a situaţiilor faţă de care avem, acum, o oarecare distanţă“, spun, în comunicatul de presă, organizatorii (Agenţia de Monitorizare a Presei şi Policy Center for Roma and Minorities) unei întîlniri-dezbatere găzduită miercurea trecută de Librăria Cărtureşti. Horia-Roman Patapievici (ICR), Răzvan Theodorescu, Dan Grigore (CNA), Virgil Niţulescu […]