Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici

În ziarul Adevărul de săptămîna trecută, domnul Nicolae Manolescu îmi face onoarea de a mă utiliza pe post de cobai reprezentativ pentru tînăra critică de întîmpinare. Primesc rolul eclatant de încasator al al unor superbe exerciţii de demolare analitică, în urma cărora rămîn un tînăr posesor de gust, analist literar talentat dar, hélas, un om lipsit de cultură literară. Aş adăuga aici, ca un fel de autocritică, obscurantismul, stilul pretenţios, declaraţiile riscante, însă o persoană cu rămăşiţe de logică mi-ar reproşa că tot ce am enumerat mai sus face parte din bagajul (secundar) al culturii…   Sînt cîteva chestiuni în cronica mea la cartea lui Dan Sociu care i-au rămas oarecum neclare domnului profesor. În primul rînd, trebuie să-mi cer iertare pentru că nu am precizat sursele critice care aruncau volumul lui Sociu exclusiv în cîrca propriilor traduceri din ultimii ani. Este vorba despre Raluca Dună şi Gabriela Gheorghişor, cărora nu le-am reproşat decît faptul că au acordat o importanţă prea mare acestor traduceri, mai ales că este vorba despre trei poeţi cu totul diferiţi, cu stiluri de multe ori făţiş aflate la poli opuşi ai poeziei moderne. În plus, atunci cînd îl izolam pe Dan Sociu de propriile traduceri, […]