Iluziile şi deziluziile cronicarului literar

Cu ani în urmă, priveam cu destulă mefienţă cărţile „confecţionate“ din cronici literare. Într-un fel, aveam dreptate. Cred în continuare că o carte de critică pentru a spune cu adevărat ceva trebuie să aibă osatura şi potenţialitatea unei opere literare. Mă refer la organicitatea ideilor, la prezenţa unui flux interior care să unifice corpurile textuale şi să-i dea întregului o anumită capacitate de virtualizare. În afară de asta, sufăr şi de complexul sintezelor, al lucrărilor bine fundamentate, care pot schimba prin ele însele o anumită realitate a gîndirii critice şi a percepţiei literaturii. Cronica de întîmpinare versus critica literară Diferenţa dintre o culegere de articole şi o sinteză este dictată chiar de caracterul deschis al creaţiei ce presupune un continuu dute- vino al semnificaţiei în drumul ei spre închidere/ împlinire. Cronicile (de întîmpinare) sînt efervescente, imediate, „tributare“ contextului în care au fost scrise. Cu alte cuvinte, sînt autentice, puternice şi răspund realităţii momentului. În cazul sintezelor, avem de a face cu o reluare în buclă a unor idei pentru ca să devină mai limpede devenirea acestora pe verticală. Aşadar, o buclă spartă, o spirală. Cronicile nu au această capacitate. În cazul lor nu se poate vorbi despre reluare, ci de […]