Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
„Îmi pare rău că am scris această carte“
Interviu cu Eugen NEGRICI
- 17-09-2008
- Nr. 441
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Interviu
- 14 Comentarii
Domnule Negrici, ce credeţi că i s-ar putea întîmpla unui elev de liceu, care, într-o expunere orală sau într-o teză, va zice, citîndu-vă, că, la Blaga, „gîndirea artistă e stereotipă, trucurile sar în ochi. Senzaţia e de exerciţiu retoric uscat şi, prin repetare, mecanic“? În carte mă refer doar la unul dintre volumele lui Blaga, Poezii, apărut în 1962, şi nu la întreaga operă. L-aş ruga pe acel elev să nu piardă din vedere literatura publicată de Blaga între cele două războaie mondiale, care este excepţională. Eu nu remarc decît o oboseală stilistică şi simptomele unui sfîrşit de cursă. Chiar şi cu aceste precauţii, ce-l aşteaptă pe acel elev de liceu? Ce va spune profesoara lui de literatură română? Sper ca elevul să nu fie admonestat… Corectîndu-l cu blîndeţe, profesoara (sau profesorul) de literatură română va recomanda ignorarea acestei cărţi. Nu exclud ipoteza. La urma urmei e vorba de o carte care alege. Credeţi că acelaşi elev va mai trece clasa dacă la o temă despre Eliade va vorbi, citîndu-vă din nou, despre mitul Eliade? Sper să nu rămînă repetent… Eliade este un mit şi, într-un anume fel, era puţin probabil să nu devină un mit. A fost readus cu […]
Mai adaug ceva la Premiza. Mi-am adus aminte ca G. Ivascu mi-a spus ca a lucrat sumarul volumului de poezii al lui Blaga, din 1962, cand doar Crohmalniceanu se inghesuia sa-l *reabiliteze* pe Blaga, mi-a spus, zic, ca aici intra si aportul lui Dorli Blaga. Ar trebui ca Negrici sa cerceteze acest aspect, mai inainte de a folosi o * metodologie* proletcultista. S-ar parea ca e vorba de un fel de Sorin Toma al operei marelui Blaga. Aceasta nu este iconoclastie, cum se afirma despre opera negriciana, ci prostie.
Analiza vol. de poezii a lui Blaga, din 1962, porneste de la o premiza falsa. Vol. respectiv nu este al lui Blaga , ci al lui G. Ivascu, doar ca selectia acestuia nu este specificata ca atare. Mie , personal, peste ani, marele gazetar si istoric literar, mi-a raspuns astfel la intrebarea mea despre istoria alcatuirii acelui volum : atata am putut face , atata am avut voie…Putea sa nu fie nici atat… Domnule Negrici, stanga imprejur !
Asteptam de mult o carte precum cea scrisa de domnul Negrici. Nu pot decat sa salut aparitia acestei carti de care noi toti, cititori de literatura romana si straina, aveam (cu sau fara stirea noastra) atata nevoie. Atata nevoie incat eu personal, desi locuiesc la un ocean departare, ma voi stradui sa o cumpar cat mai curand.
Citat:
„În siajul scrisului călinescian şi-au început cariera Nicolae Manolescu, Eugen Simion şi alţi critici români. Au debutat parafrazînd şi au rămas pînă tîrziu mentalmente modelaţi de marele critic. Prin activitatea lor prodigioasă de cîteva decenii, prin audienţa pe care au cîştigat-o, între timp, ei înşişi în lumea literelor, aceştia au lucrat la consolidarea canonului, ierarhiilor, modalităţii de abordare şi viziunii istoriografice călinesciene“.
– Expresia «În siajul scrisului călinescian» mi se pare de un prost gust de neasteptat la un profesionist al scrisului (neologismul acesta imi evoca o incongruenta de genul unghiei lasate sa creasca la degetul mic al unui demi-monden).
– Enumerarea : «Nicolae Manolescu, Eugen Simion şi alţi critici români» nu este potrivita, gramatical chiar, fiind vorba mai degraba de o exemplificare: «critici români precum N.M. sau E.S.»
– Autorul ar fi putut evita ciocnirea a doua atribute in : « Prin activitatea lor prodigioasă de cîteva decenii»…. Lasa impresia ca cel de-al doilea atribut se aplica restrictiv asupra primului, ca si cum „activitea” a inceput sa fie „prodigioasa de citeva decenii”.
– Prea multe „aschii ” din limba de lemn au sarit in acest mic citat din E. Negrici:
– a-si începe cariera ;
– modelat de marele critic;
– activitate prodigioasa ;
– a-si castiga audienta ;
– lumea literelor ;
– a lucra la consolidarea (ierarhiilor, modalitatii ….) ;
– viziunea istoriografica a marelui critic…
Oare sa fie adevarat ca acest (dupa cum pare) DEBUTANT in ale frazarii in limba romana este „marele” critic iconoclast ????????
Rizibil …!!
Ce Dumnezeu, isi oare seama cineva ca TOTI semnatarii de articole din Observator scriu mai bine decat Eugen Negrici ?? – incepand de la O. Simonca sau Paul Cernat si pana la ultimul semnatar …
In interviu de exemplu, ideile celui care pune intrebarile sunt mai nuantate decat cele ale lui E. Negrici, care raspunde… A se observa cu atentie acest lucru : raspunsul nu depaseste ideatic intrebarea !!!
Cat despre cronica lui Paul Cernat, consistenta, subtila, nuantata, ce sa mai vorbim ! Exista chiar pericolul ca „fineturile” din scrisul acestui tanar literat sa ramana pur si simplu inaccesibile unora precum Eugen Negrici, care par sensibili doar la tusele groase, ideologizante….
In anii mei de liceu (pana in 97) mi-aduc aminte de o colega, care nu era proasta. Ea a raspuns la o intrebare despre marii poeti ai lumii, dându-l pe Eminescu ca cel mai mare din lume. Sper ca s-a mai schimbat ceva de atunci, insa realmente asa am fost educati, ca suntem cei mai mari din parcare. Chiar si dupa 89.
mie nu imi pare rau ca am citit si iubit si Eminescu, si Creanga si Caragiale si Blaga, si Barbu, si Mateiu Caragiale, si Rebreanu, si Calinescu, si Arghezi, si Petrescu, si Papadat-Bengescu, si Eiade si Urmuz, si Ionesco, si Istrati
si Preda, si Eugen Barbu, si Buzura
si multi altii.
Nu i-am citit ca mituri, chiar daca ar fi putut fi si ALTII in programele de lectura si de studiu, poate nedrept uitati sau ignorati !
nu miturile in sine sint primejdioase, ci unicitatea lor, imposibilitatea de a le pune in discutie, dar fara partinire, fara ambitia de a demola.
literatura romana (da, exista!), tinara, cu siguranta, nu a asteptat totusi 1 ianuarie 2007 pentru a-si putea revendica europenitatea. fenomenul literar interbelic, ca vrem sau nu, a existat, el a permis aparitia unui Lovinescu.
dar daca e un mit care ne bintuie, pe noi romanii, si inca cu strasnicie, e acela al \”poporului\” si implicit al \”culturii mici\”.
\”ca asa-i cu voi, romanii, va place sa va spurcati unii pe altii\” spunea nu de mult un Chinez…
Bravo, Domnule Simonca!
Multumim pentru raspuns.
Intelegeti, totusi, ca „strategia de marketing” poate contraria, uneori, cititorii normali care suntem.
Adica noi ORICUM va citeam…, si fara asemenea „strategii”!
Si – in genere – cineva care se opreste la ce scrie profesorul Negrici, nu prea are nevoie de marketing.
Prea multa subtilitate din titlu risca sa ne/va arunce in confuzii si mai mari.
Incat este bine-venita precizarea dvs.
Stimati cititori,
Titlul interviul a fost pus in „complicitate” cu Eugen Negrici, care a stiut ca interviul va aparea cu acest titlu. Eugen Negrici a fost incintat de titlul ales de mine. Am dorit, impreuna cu intervievatul, sa construim o mica strategie de marketing, sa atragem atentia printr-o afirmatie contrarianta, sa stirnim un pic, astfel incit lumea sa citeasca mai atent de ce „ii pare rau” lui Eugen Negrici.
Sensul titlului nu este „imi pare rau” – deci retractez, ma ascund, nu recunosc ce am scris in carte. Dimpotriva.
Acest „imi pare rau” poate fi citit ca o forma de exasperare, „imi pare rau” ca nu se va intimpla nimic, ca vom fi si pe mai departe infasurati in mituri si le vom confectiona pe banda rulanta, ca vom cauta in continuare sa ne raportam mincinos la literatura romana. „Imi pare rau” ar insemna ca „degeaba vorbim”, „caravana” literaturii s-a intepenit. Chiar daca constatam „incremenirea”, „ne pare rau” ca nu lucram in scoala si in universitate la refacerea canonului, la imbogatirea sa. „Imi pare rau” are sensul ca o carte, oricit de „curajoasa si lucida” s-ar dovedi, nu poate fi decit un strigat in pustiu, daca sistemul de invatamint, modul de predare a literaturii, prezentarea temelor perpetueaza o situatie mostenita de la G. Calinescu si din vremea comunismului.
„Imi pare rau” poate fi si un indemn la solidaritate, toti sa fim animati de spirit citic. Autorului ii „pare rau” ca, dincolo de filiatiile intelectuale care se realizeaza intre autor si cititori, literatura romana si spiritul critic se fring si se uzeaza, daca nu se schimba ceva in scoala, in critica romaneasca – de intimpinare – si in istoria literara.
Asigurindu-va de intreaga mea consideratie, dragi cititori, va urez o lectura placuta a revistei „Observator cultural” si va invit sa ne cititi in continuare, la fiecare numar.
Cu stima,
Ovidiu Simonca
Cred ca pina nu vom privi cu seriozitate la ideile lansate de autori ca Lucian Boia sau Eugen Negrici, nu vom sti cine sintem cu adevarat si mai mult, nu ne vom putea cladi un viitor, vom ramine asa cum am fost, sub vremi.
Nu este nici o ironie!
Titlul apartine redactiei, care pune astfel de titluri cu buna-stiinta. Ar fi fost o ironie daca ar fi aparut un „sic!” ori alta marca grafica, care sa semnaleze, textual, ca citim altceva decat un „regret”. Sunt cunoscute aceste practici redactionale. Insa credeam ca ele apar doar in presa de joasa speta.
Cine nu sesizeaza ironia – din titlu si din afirmatiile prof. Negrici – sa se indigneze. Mie mi-a placut f. mult titlul, m-a facut sa citesc tot interviul. Chiar credeti ca lui Negrici „ii pare rau”? Dar isi „vinde” marfa ca sa va faca curiosi pe voi, cititorii… Nu era sa spuna „ma bucur ca am scris aceasta carte”… Pasajul din interviu cu „ii pare rau” e nemaipomenit de ironic. Si ne trage de maneca: imi pare rau ca am scris-o eu, si nu altii, alti „divini” critici… Eu, „umilul” Negrici,am scris-o, m-am sacrificat, daca altii n-au fost in stare.Chiar nu sesizati ironia?V-ati constipat cu totii?Si „imi pare rau” are si sensul ca am scris-o pentru voi,dar „imi pare rau” ca mare lucru nu se va schimba, ca intreg „canonul” va functiona in continuare dupa directiile trasate de G. Calinescu, E. Simion si N. Manolescu.
Si o lipsa de onestitate din partea redactiei.
Un mod de a stramba complet ceea ce spune profesorul Negrici.
Rusinos.
Printr-un asemenea gest, va dati arama pe fata.
Chiar asa, Domnule Negrici, va pare rau ca ati scris o carte lucida si curajoasa?
Emotia lecturii unor mari texte romanesti este cum nu se poate mai intens (si \”dialectic\”) potentata de emotia intelectuala ce o daruie luciditatea cumpatata si transanta benefica a acestei convorbiri. Sa fim fericiti ca profesorul Negrici si-a asumat tristetea de a scrie aceasta carte.