Imnuri întoarcerilor neglorioase

După ce a participat la toate marile războaie duse de trei împăraţi la rînd, centurionul Romulus Bucur s-a retras în, să zicem, Moesia inferior, unde a primit pămînt şi unde-şi unge cicatricile cu pomadă, rememorînd atît cumplitele bătălii, cît şi imaginarele aventuri ale unui soldat năpăstuit de boala visării.   Deschizătorul volumului optzecist Cinci, poate cel mai american poet de acolo, ordonează, sub titlul Arta războiului, „poeme vechi şi nouă“, într-o selecţie de autor care lasă, în final, să se întrezărească efigia unui veteran al poeziei postmoderne care ridică un tumul dispăruţilor tovarăşi de legio şi care, parcă dintr-o ironică disperare, ţine să-i demonstreze (simplificarea fiind asemănătoare îndepărtării materiei-surplus dintr-o sculptură) criticii (exagerez, un poet nu trebuie să-i demonstreze nimic criticii, iar Romulus Bucur are prea multă experienţă pentru a o face) ce greşeală gravă a fost ignorarea lui de pînă acum. Pentru cine vrea să priceapă la ce mă refer, recomand foarte frumoasa cronică a lui Cosmin Ciotloş (în România literară), unde se găseşte şi un asemenea bilanţ al receptării.   Ar mai fi un element ce ţine de biografia (intelectuală) a veteranului nostru: el a făcut parte din legendarul grup de legionari romani, care a ajuns pînă în […]