Impostura ca stil. Reloaded (I)

  • Recomandă articolul
Aristocraţii gîndirii, distribuitorii elogiului şi blamului, acaparatorii lucrurilor spirituale v-au spus că n-aveţi dreptul să simţiţi şi să vă bucuraţi: – sînt nişte farisei. (Charles Baudelaire, Burghezilor, Salon 1846)   Ar trebui să mă bucur de succesul textului meu din urmă cu două săptămîni. Dar nu am prea multe motive să-l consider un succes, ci mai degrabă începutul ezitant al unei partide pe care eu însumi trebuie s-o clarific şi s-o duc mai departe. Aş vrea să tranşez cîteva ambiguităţi. Impostura este intelectuală atunci cînd impostorul este un autor care se manifestă public în calitate de intelectual, adică îşi arogă statutul cuiva care percepe inteligent evenimentele ce scandează actualitatea. Un editorialist sau autorul unei cărţi apărute în centrul spaţiului public este un astfel de intelectual. Desigur, el poate veni din orice domeniu discursiv, cu legitimaţia de intelectual la vedere. Există, altminteri, mulţi intelectuali români care nu simt nevoia să vorbească în public, dar care ar putea s-o facă. Alţii, printre care mă număr acum şi eu, o fac. Nu înseamnă că sîntem mai inteligenţi decît cei care tac, poate dimpotrivă. Dar, în calitatea acesta, devenim impostori ori de cîte ori nu ne revizium afirmaţiile taxate drept false de către – […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.