„In 1989 s-a terminat cu optzecismul“. Interviu cu Florin IARU

Putini sint aceia, probabil, care nu-l cunosc pe Florin Iaru. A publicat poezie inainte de 1990, alaturi de ceilalti colegi si prieteni ai sai din generatia ’80, fiind prezent in volumul colectiv Aer cu diamante (1984). Este emblematic pentru generatia sa si in acelasi timp cu totul special. Posesor al unui discurs ultra-schizoid, dar teribil de coerent. Ludic si foarte serios, totodata. Titlurile volumelor sale au intrat de mult in folclorul literaturii: Cintece de trecut strada (1981), La cea mai inalta fictiune (1984), Innebunesc si-mi pare rau (1990). Dupa 1990, nu s-a inghesuit sa-si sporeasca numarul cartilor si nici nu s-a speriat ca n-ar fi loc pentru el in manualele de romana sau in fotoliile Academiei. Nu s-a autopastisat, nici n-a facut ucenici. A descoperit in schimb computerul si a devenit, in scurt timp si prin propriile forte, un celebru calculatorist. In rest, pare a fi neschimbat. Aparitia sa e aceeasi ca acum vreo cincisprezece ani, cind l-am cunoscut intr-o tabara de literatura plasata undeva la marginea Timisoarei, in Padurea Verde. Un om absolut benign, simpatic, deschis, despre care s-ar putea spune, printr-o vorba din popor, ca nu i-ar face rau nici macar unei muste. Un om, in plus, foarte […]