In Nada we trust

Nu obişnuiesc să mă cert cu alţi cronicari, dar de data asta trebuie să încep prin a amenda nota obtuză din România literară, semnată Marius Conkan, care reuşeşte nu numai să rateze toate referinţele culturale dinNada, dar şi să subinterpreteze cu malevolenţă un volum care numai slab nu e. Ciudat, da, respingător, da (dar de la Rosenkranz încoace, ca să nu merg chiar pînă la manierismul artistic, cel puţin teoretic, respingătorul este o categorie estetică, nu-i aşa, Marius Conkan?), artificial, da. Însă nu gol, nu îmbrăcat în falsă metafizică. Mi-e teamă că recenzentul a confundat materia volumului cu obiectul acestuia. Atmosfera construită de Andrei Dósa în Nada mi-a amintit pe alocuri de Vînătorul de recompense al lui Ridley Scott, tot aşa cum sexualitatea (pîndită, analizată, ocolită, amuşinată, construită) a volumului are ceva din erotismul chic din The Wayward Cloud (film pe care i-l recomand lui Marius Conkan, care-şi va înghiţi astfel, poate, umorul scrîşnit cu curcubitacee) sau, mergînd în urmă, Deep Throat. La nivel substanţial, lucrul care frapează este decuparea, poem cu poem, a unei conştiinţe crude, a mastermind, fiinţă monstruoasă şi cîteodată sentimentală care nu doar că-şi asumă condiţia, ci urmăreşte realitatea cu voluptatea unui prădător, este ahtiat după […]