Înaintea cuvîntului genocid a fost tragedia armenilor

Omenirea supravieţuieşte în ciuda numeroaselor catastrofe. Îndură cata – strofele naturale cu resemnare, cu împăcare constructivă sau altfel. Catastrofele naturale există. Ele vin cînd e să vină. Distrug pe nealese şi pe negîndite. Catastrofele generate de oameni împotriva oamenilor (uciderea în masă) au o altă natură: sînt intenţionate, elective, relaţionale, hrănite din ură şi născătoare de ură. Practica genocidului (fizic, simbolic, cultural, lingvistic) este străveche, precedînd cu mult cuvîntul care o denumeşte şi conceptul care-i explorează hidoşenia. Comunităţile, triburile, popoarele, naţiunile, rasele şi categoriile sociale care au suferit genocidul sînt multe şi diverse. Actorii care au iniţiat (ideologii genocidurilor) şi au executat genociduri sînt diverşi, iar mijloacele folosite, variate.   Realitatea genocidurilor generează spontan întrebări şi mai ales comportamente individuale şi colective ale victimelor supravieţuitoare, ale urmaşilor acestora, ale plănuitorilor şi făptaşilor (criminalii), ale martorilor direcţi şi indirecţi, ale tribunalelor… Nedreptăţile, suferinţele, crimele neidentificate social, nenumite, nerecunoscute de făptuitori sau de martori, nepedepsite şi nereparate atît cît este omeneşte posibil sînt răni deschise ale individului, ale comunităţilor şi ale omenirii. Sînt răni sîngerînde, agravate de tăcere şi insultate prin trecerea cu vederea.   Cum şi după cît timp genocidul este identificat, numit, descris, recunoscut, judecat şi reparat atît cît este […]