„Infelix culpa“ sau despre vinovăția cărților

Norman MANEA, Vizuina

  • Recomandă articolul
E lucru știut că mai toți criticii noștri „profesioniști“ au încercat să scuze mereu, invocînd principiul autonomiei esteticului, comportamentul versatil, duplicitatea scriitorului romån („Una vorbim și alta fumăm“, zicea poetul de la Mărțișor), în genere foarte talentat, dar nu de puține ori completamente lipsit de caracter sau măcar adaptabil, în stare oricînd să compună, chiar cu aceeași mînă, atît capodopere, cît și delațiuni ordinare. Morala, s-a spus, nu are de-a face cu arta. Adevărat. Există însă și cazuri fericite cînd se întîmplă să aibă, totuși, de-a face. Din păcate, la noi, exact asemenea excepții de la regulă au fost și sînt încă privite cu mefiență, de parcă simpla aducere în discuție a criteriului etic ar constitui o impietate menită să trivializeze, vezi Doamne, frumusețea „pură“ a artei. Așa se explică de ce au pierdut partida scriitorii care au fluierat în biserică, contestînd legitimitatea morală a autorității (Uniunea Scriitorilor, Academia etc.) și a ierarhiilor constituite prin consens tacit (nimeni n-a fost „curat“, nu?…), adică toți acei scriitori pentru care literatura nu a însemnat niciodată „numai“ literatură și care și-au asumat, curajos, riscul „imperfecțiunii“ și chiar al eșecului estetic, refuzînd obstinat compromisul.   Norman MANEA, Vizuina, Editura Polirom, „Seria de autor Norman […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }