Însemnări disparate despre Rolf Bossert

Rolf Bossert „Ich steh auf den Treppen des Winds“. Ausgewählte Gedichte 1972-1985/ „Stau pe treptele vîntului“. Poeme alese 1972-1985 Selecţia textelor şi versiunea în limba română de Nora Iuga; prefaţă de Gerhardt Csejka; postfaţă de Ernest Wichner Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2008, 268 p.   Poate cele mai nimerite rînduri despre Rolf Bossert le-a scris deja, în 1988, Mircea Dinescu, pe cînd era mai mult poet decît altceva. Într-un text publicat în Moartea citeşte ziarul, Dinescu îi creionează un portret în care surprinde, cu acuitatea specifică celui ce priveşte mereu în urmă – ca să vadă dacă se uită cineva după el (iată ce au în comun îndrăgostitul deznădăjduit şi disidentul într-un regim totalitar) –, tragismul existenţei bossertiene, asfixiate de imbecilitatea cu acces la convorbiri, locuinţe şi cu putere de decizie în ceea ce priveşte eliberarea de paşapoarte. Scrie Dinescu: „Rolf Bossert suferea de ceva asemănător bolii profesionale a minerilor – acea împietrire treptată a plămînilor, datorită inhalării prafului de cărbune. […] Ros de acizii cenzurii şi ai autocenzurii, de interogatorii şi percheziţii, de apatia din jur, Rolf Bossert, în ciuda înfăţişării sale de viking, devenise un vas fragil care s-a pulverizat în neant la prima sa ciocnire cu […]