Instrumente fragile, bine ascuţite

Vocea este cel de al treilea volum al Domnicăi Drumea, după Crize (Editura Vinea) şi not for sale (Editura Cartea Românească) şi este şi cartea care afirmă cele mai brutale adevăruri – nu contexte, nu situaţii – în cel mai puţin „precaut“ mod. Vocea le expune şi le spune pe nume: vulnerabilităţi, setări fantasmatice, frici şi manii. Nu le dramatizează, nu le distribuie unor personaje inventate, nu le mediază prin nimic altceva decît prin gradele propriei tonalităţi. Din aceste motive afirm că adevărurile de subterană din care Domnica Drumea face poeme în această a treia carte nu sînt etalate precaut: ele expun şi se expun purtîndu-şi pe epiderma încă aburindă riscurile pe care le secretă numai formele nude, apărate de propriul curaj şi atît. Iar Domnica Drumea cu aceste materii pare să-şi fi lucrat Vocea: cu riscuri, cu un curaj poetic rar şi cu propria piele.   Nu noutatea exhibării unei subiectivităţi hiperfragilizate este însă miza aici, ci, repet, curajul de a adopta această postură într-o manieră afirmativ personală şi, în acelaşi timp, foarte conştientă de întreaga tradiţie a acestei poziţionări. O astfel de manieră se construieşte undeva la graniţa dintre o falsă naivitate a mărturisirii fruste şi sofisticarea poetică […]