Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor (I)
Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950
- 09-12-2011
- Nr. 604
-
Paul CERNAT
- STUDII CULTURALE
- 11 Comentarii
Într-un articol cu titlu glumeț, publicat acum cîteva săptămîni în Dilema veche („Intelectualii spun lucruri trăznite“), Andrei Pleșu reușea performanța diplomatică de a selecta din noua carte a lui Lucian Boia despre elita intelectuală românească între 1930 și 1950 exclusiv „orbirile“ de stînga, slalomînd elegant printre… celelalte, pesemne mult mai puțin grave. Mai radical, militant și deloc ludic, într-un articol din România literară Sorin Lavric saluta în același Boia un – în sfîrșit! – „istoric reacționar“ credibil, care va virusa, din interior, dogmele corectitudinii politice de stînga. Adevărul e că volumul în speță – ca și istoria însăși – poate fi instrumentat în fel și chip, în funcție de agenda ideologică a comentatorilor. Trist e faptul că Sorin Lavric practică exact tipurile de manipulări discursive (i.e. selecții orientate, decontextualizări, privilegieri ale aspectelor convenabile și bagatelizări sau ocultări ale celor neconvenabile) pe care le acuză, în respectivul articol, la alții. Dar întrucît fum fără foc nu iese, ar fi mai înțelept să ne întrebăm care sînt eventualele argumente ce explică selectarea ca „reacționar“ a profesorului Boia. Ele sînt, în opinia mea, două: unul are caracter „minimalist“ și poate fi identificat la nivel de detalii în textul cărții – spre exemplu, […]
Oare n’ati intalnit legionari „buni” care au devenit comunisti „buni”? Lumea politica si literara e plina de cameleoni. Instinct de conservare?
VALOAREA
Textului, analiza şi curajul unor simple observaţii coerente şi penetrante, exprimate clar şi fǎrǎ ocolişuri ale “articolului în legǎturǎ cu’’ : ’’Fǎrǎ urǎ şi pǎrtinire, la Judecata de Apoi’’
al Iuliei Popovici, ne aşeazǎ cred, cu grijǎ în metehnele unei societǎţi româneşti extrem de fragilǎ şi handicapatǎ în care valorile nu mai existǎ şi-n care tendinţe vechi doctrinar-ideologizante re-apar, încercînd sǎ împingǎ nuanţele, într-un amalgam pretenţios, dorit peremptoriu, în realitate fals, dǎunǎtor adevǎrului, sǎnǎtǎţii spirituale şi, cǎutînd prin încercǎri repetate în diferite eseuri, articole texte şi cǎrţi apǎrute cu duiumul, o uniformizare, bine cunoscutǎ ca armǎ, cît mai netǎ, a memoriei şi înţelegerii, a istoriei şi a tradiţiei.
Am îndrǎznit plasarea ‘’comentariului’’, AICI, tocmai dorind incitarea cititorului înspre un demers firesc al curiozitǎţii şi al cunoaşterii. Mulţumesc.
Metoda istorica e si ea semnificativa. Tine de postromânism a decupa ignorând ostentativ Napasta din 1940, care imparte istoria românilor intr-un hal in care conduita oamenilor nu se mai cearta cu aceleasi unitati de masura. O Franta libera difera de infernul Frantei ocupate. Orice scrie dl Lucian Boia este remarcabil, dar „Capcanele istoriei. Elita intelectuala româneasca intre 1930 si 1950” – o cursa pentru vânatorul de derapaje occidental. Ignorând Yalta, asta ar putea concluziona ca daca n-ar fi adus Stalin bolsevismul, atunci românii si l-ar fi inventat singuri printr-o intelectualitate creativa in obedienta si azi.
AMESTECÎND RELATIVIZǍM
Relativizînd oferim interpretǎri pentru toate gusturile, ca-ntr-un talcioc.
N-am reuşit sǎ (ne) ştergem mucii comunismului de la nas, sǎ ne spǎlǎm pe dinţi, pe picioare şi-n altǎ parte, dar sǎrim sǎ facem comparaţii de tot felul amestecînd nuanţe, umbre penumbre şi subtilitǎţi, unele mai complicate decît altele, evitînd, pe de altǎ parte, scoaterea în evidenţǎ a unor alte detalii esenţiale pentru priceperea fenomenelor despre care vorbim, unele chiar acestea, de-acum, de-aici.
Complexitatea contextelor, teama care persistǎ şi azi de a nu deranja pe ici şi pe colo, cenzura evident puternic prezentǎ : obligǎ, fragmenteazǎ, perturbǎ, rǎstǎlmǎceşte, deformeazǎ, aceste poveşti ale unui neam ‘’complicat’’, a unei ‘’istorii’’ tulbure, primitiv-incipientǎ, fǎrǎ veleitǎţi şi trecut real bine cunoscut, cu tradiţii şubrede dintre care cele mai multe, distruse, ocultate, şterse total dintr-o memorie colectivǎ fireascǎ, inexistentǎ azi aproape cu desǎvîrşire.
Dacǎ ne imaginǎm cǎ se poate discuta liniştit despre aceste lucruri într-un peisaj nǎpǎdit de buruieni, pe mormane întregi de moloz, lîngǎ întinderi împînzite de gropi comune pline de cadavre într-o indiferenţǎ cvasi-totalǎ, înconjuraţi de hoţi şi bandiţi şi adulmecaţi de haite de cîini vagabonzi, ne înşelǎm amarnic, ne furǎm singuri cǎciula, ne vindem aceeaşi veche-strǎveche, dulceag-mieroasǎ şi cunoscutǎ poveste, ne plîngem inutil de milǎ.
Sǎ nu se supere cumva careva, orice lucrare este bine venitǎ şi trebuie semnalatǎ şi încurajatǎ, doream doar sǎ subliniez partea vicioasǎ viciatǎ a contextului în care facem literaturǎ şi istorie, şi literaturǎ istoricǎ, uitînd parcǎ prea uşor pe ce ‘’zacem’’, ceea ce de fapt suntem sau nu, cine suntem sau nu, şi încotro privim sau nu, şi în special cum şi ce dorim.
A compara, a pune alǎturi, perioade din extrem de fragila şi atît de puţin consistenta istorie româneascǎ forfotind de necunoscut, umbre şi ‘’tabu’’-uri, atît de diferite precum perioada interbelicǎ cu cea comunistǎ, aşezînd astfel pe masa disecţiei cele douǎ ideologii extremiste cu o aparent nonşalanţǎ scriitoricesc-istoricǎ este cu siguranţǎ o cǎutare periculoasǎ şi şubredǎ, expusǎ mult prea facil, amalgamurilor de tot soiul. Oare chiar asta se şi doreşte ?
Fiecare va interpreta conform pregǎtirii, cunoaşterii, ‘’feeling’’-ului, dorinţelor şi impresiilor personale sau induse subtil în vǎlmǎşugul ideologic-propagandistic-doctrinar ai ultimilor 50-70 de ani. “Frumoşi ani !”
Voit sau nu, liber, eliberat sau nu, sincer, cinstit sau nu, etc. sau nu.
Ultimele cǎrţi apǎrute despre ‘’intelectualitatea’’ româneascǎ interbelicǎ , cu extremismele politico-ideologice-filozofico-istorice-naţionaliste, aşezatǎ, expusǎ şi comparatǎ cu tǎvǎlugul totalitar comunist dupǎ 1944 şi pînǎ astǎzi, pare o ‘’întreprindere’’ bine gînditǎ dintr-un lǎuntru dirijat subtil încercînd diversiuni intelectuale dǎunǎtoare adevǎrurilor reale
atît de dureroase şi încǎ de loc asumate de protagoniştii istoriei recente, cǎlǎi încǎ în posturile cheie ale unei ţǎri manipulatǎ permanent şi ţinutǎ în bezna necunoaşterii şi a sǎrǎciei spirituale programatǎ perfid, liber şi democratic chiar în clipa aceasta.
Aceste pagini care încep sǎ aparǎ abundent, coincidenţe sau nu, oferǎ în orice caz un bogat bagaj informaţional ţinut sub obroc pînǎ acum, aducînd la cunoştinţa colectivǎ date , evenimente, personaje şi detalii mai mulut decît necesare cunoaşterii DAR CARE vor trebui citite cu mare atenţie şi chibzuinţǎ, interpretate cu extremǎ precauţiune şi modestie şi, în orice caz , sînt de evitat judecǎţile de valoare, verdictele şi concluziile pripit-tranşante.
‘’La pomul lǎudat sǎ nu te duci cu sacul’’ în special cînd pǎdurea e mare, nu ştii a cui e şi mai e plinǎ şi de uscǎciuni.
Pe ici pe colo lipsesc ceva ‘’ghilimele’’, s-or fi copt şi-au mai cǎzut, le culegeţi dumneavostrǎ dupǎ cum vǎ lasǎ sufletul şi bucuria periplului, ar putea fi şi un joc.
Şi uite m-am întins cam mult, scuze ! Merci !
@Stefan hagima: \”acceptata de majoritate\”? Ce utopie frumoasa…
Faptul ..”ca si istoria insasi ” poate fi interpretata dupa cum „vrea muschii lor” e dovada prezentului (nu am momentan un calificativ) si a viitorului in aceeasi linie. Cand vom avea o Istorie Adevarata, bine documentata, echilibrata , cunoscuta si …acceptata de majoritate, atunci vom avea si prezent si viitor. Pana atunci, volumul de fata este doar o exceptie ce comfirma prezentul.
O recenzie foarte frumoasa, in stilul caracteristic lui Paul Cernat, o privire ascutita ce pune de la inceput lucrurile ” la punct”:
„Adevărul e că volumul în speță – ca și istoria însăși – poate fi instrumentat în fel și chip, în funcție de agenda ideologică a comentatorilor.”
Ma intrebam daca punctarea finalului acestei prime parti prin cuvantul ” inutil” este doar intamplatoare sau intrebarea mea este inutila?
all: 🙂 multumesc.
@Peter Dan: perfect de acord.
Comparatia dintre ororile comise de societatile totalitare romane de dreapte si stanga creaza of falsa echivalenta morala. Pe de o parte nu exista criteria de comparatie intre manifestari absolute ale raului. Pe de alta parte, existenta raului comis de extrema stanga nu justifica raul comis de extrema dreapta si vice versa. Aceasts falsa echivalenta morala (ca si afirmatiile conform carora ororile comise de extremistii de stanga sunt mai mari??!!, mai grave ??!! decat cele comise de extremistii de dreapta) servesc drept paravan pentru a scuza ratacirile de dreapta ale idolilor intelectuali interbelici ai dreptei si a condamna simpatiile de stanga ale contemporanlor lor ca fiind de neiertat . Ironia amara este ca o buna parte dintre cei care azi isi etaleaza acreditarea de “noua dreapta” ii besteleau sub communism pe proaspetii lor precursori pe care acum ii intreaba ”Vrei sa fii prietenul meu din copilarie?”
O recenzie echilibrata. Prima.
Interesantă și obiectivă cronica, mi-a plăcut chiar mai mult decât cartea.
Care, de atlfel are mai multe părți bune decât proaste. Într-adevăr, sunt câteva dezechilibre discutabile care m-au denrajat (cum ar fi întinderea ca detalii și număr de pagini a crimelor legionarilor vs. crimelor împotriva legionarilor). Oricum este un volum pertinent pe care l-aș recomanda oricând. Oricum, cum am spus la început, mi-a plăcut mai mult această cronică. Felicitări!