INTERSECŢII. A colabora, colaborare

Cuvîntul e benign, aproape blînd, aş spune. „A colabora“ înseamnă „a fi aproape“, „a ajuta“. Sensul imediat implică un interes pentru activitatea altcuiva, pentru ceea ce-l ocupă şi preocupă pe aproapele nostru. Conceptul semnifică şi o negare a egoismului nostru înnăscut, care tinde să ne împingă tocmai înspre activitatea opusă: aceea de a-l împiedica pe celălalt să-şi împlinească dorinţele, voinţa, misiunea. Cum şi de ce schimbă împrejurările conotaţia unui cuvînt? Mărturisesc că semnificaţiile sintagmei şi relaţiile dintre diversele ei înţelesuri şi împrejurările în care ea este folosită mă preocupă de mult. De cînd – pe la şase ani – am aflat că vecinul nostru de la etaj fusese arestat, deoarece fiica lui îi povestise instructorului de pionieri că, seara, tatăl ei ascultă Europa Liberă sau Vocea Americii (omul a stat patru ani în închisoare). De cînd am înţeles, doi-trei ani după acea întîmplare, că la întîlnirile noastre din micuţul „club al pionierilor“ colaborarea – atît aceea dintre noi, copiii, cît şi aceea pe care o aveam cu instructorii noştri – se împarte în două categorii divergente: una a activităţilor şi alta a discuţiilor despre activităţile noastre. A face şi a gîndi se dovedeau a fi tot mai adesea două lucruri […]