INTERSECŢII. Complexul Inorogului

  • Recomandă articolul
Intelectualul public pare a fi afectat adesea de o versiune acută a unui sindrom pe care l-aş numi „complexul Inorogului“. Lipsindu-i de multe ori delicateţea lui Dimitrie Cantemir, care, ferindu-se de a provoca „betejirea inimilor“, alegea calea alegoriei, intelectualul public pare a îmbrăţişa adesea, fără ezitare, sentimentul că dreptatea este de partea lui, oricare va fi fiind struţocămila cu care se află în dispută. Desigur, în orice discuţie sau luare de poziţie, pornim de la anumite raţionamente sau idei pe care le considerăm „adevărate“. Filozofii secolului al XX-lea s-au ocupat mult de problema naturii axiomatice a conceptelor folosite în contrucţiile ideologice sau în utopiile propuse de teoreticienii ştiinţelor politice şi sociale, în marea lor majoritate intelectuali publici. Obosiţi de confruntările şi de disputele iscate de aceste analize, şi unii, şi alţii s-au consolat, în cele din urmă, cu ideea că adevărurile noastre sînt relative şi că toate miturile şi „naraţiunile exemplare“ sînt de domeniul trecutului. Dar chiar şi parţiale sau limitate fiind, „adevărurile“ (în ghilimele sau nu) cu ajutorul cărora ne clădim argumentele rămîn un ingredient necesar al discuţiei. Una este însă să foloseşti aceste „adevăruri“ ca elemente constitutive ale unui eşafodaj intelectual, şi alta este să adopţi atitudinea lui, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.