Intersecţii. Festinul lui Baltazar
- 18-11-2016
- Nr. 849
-
Michael FINKENTHAL
- Politic
- 0 Comentarii
Întrerup secvenţa intersecţiilor japoneze pentru a răspunde la apelul redacţiei de a comenta rezultatele alegerilor din SUA. Scriu miercuri, 9 noiembrie, la ora prînzului, la Ierusalim (cinci dimineaţa în Statele Unite) şi ştiu de-acum că zarurile au fost aruncate. Donald Trump a ţinut un discurs cît se poate de prezidenţial, statisticile sînt necruţătoare şi ele: 276 de voturi al colegiului electoral (la această oră) şi republicanii şi-au menţinut majoritatea în ambele Camere ale Congresului. Aparent, o mare surpriză; pînă acum cîteva ore, specialiştii, comentatorii, politicienii, ziarele, media, explicau cu lux de amănunte de ce Trump nu are nici o şansă să iasă învingător în confruntarea cu doamna Clinton. Cum se face că s-au înşelat cu toţii? Întrebarea de mai sus nu prea are noimă, dar există o alta, care este plină de semnificaţii: de ce ne-au spus cu toţii, vreme de mai bine de un an, că în cumpănă stau două lumi, una a adevărului, a dreptăţii, a frumosului şi a binelui, cealaltă mizerabilă, josnică, demonică aproape, a lipsei de simţ şi de bun‑simţ, venală, coruptă şi… stupidă? (Nu voi repeta argumentele pro şi contra, toată lumea le cunoaşte). M-am gîndit adesea, în acest an al alegerilor, la faimoasa zicală […]