În fața bisericii Sainte Catherine fac fotografii. De pe o bancă cineva îmi face semn, un semn de salut cu mîna. Sînt trei pe o bancă. Îmi cere să le fac și lor o fotografie. Desigur. Click – mă apropii. El e guraliv. Palestinian. Ea e din Estonia sau de la C&A, iar celălalt, mare și roșu, e din Rusia. De fapt, fotografia de grup are pe margine un italian subțirel și cam trecut. „Donde sei?“, mă întreabă palestinianul. De fapt, a vrut să mă întrebe de unde sînt. Palestinianul are două soții, una în Palestina, alta în Germania. Și, de fapt, nu mai are nici una. A fost și prin România. Îmi povestește despre frumoasa Elena, care l-a învățat românește. Ceilalți asistă la discuție. Îmi spune că-s frumoasă și că și-ar pune cravată ca să mergem la restaurant. Că se face frumos pentru mine. Prințul broscoi, îmi zic. Și mai vorbim despre una, despre alta, despre viață. Mă întreabă cum mă cheamă, apoi îmi cîntă în română Fata din tramvai. Și aparatul foto mă trage în altă direcție, spre colțul străzii. E o plăcuță cu Van Gogh. Nu știam că a vrut să devină pastor protestant înainte (sau am uitat). S-a și pregătit cu un predicator, la Wasmes (Colfontaine). Ceva mai încolo dau de Café Velvet. Și mai încolo, de Monumentul Porumbelului Soldat din Primul Război Mondial (Au pigeon soldat). Chez Bobonne – o cafenea veche, cu bere de răsfăț: „Ici on savoure la culture de la bière belge“. Într‑o seară trebuie să merg să văd ce-i pe acolo. Ferestrele de sus sînt minunat desenate. Cele de jos, mai mari, cu reclama de răsfăț, sînt încadrate de semnături graffiti, ca un arc peste secole sau ca un planton place . Apoi, pe strada Flandre-Vlaamse, bilingvă, firește, cu case albe, cuminți. După care, un magazin cu pantofi făcuți de mînă și cu portrete de oameni de peste tot. Oglindirea lentilei prinde și strada, și pe mine fotografiind: trei straturi, trei lacuri. Pe aparatul foto, chiar ca-ntr-o fotografie gata scoasă, un bărbat pe o bicicletă. Reflexii și suprareflexii. Apoi Café Costume cu al său Wanted You pentru recrutare de oameni. O iau pe strada Antoine Dansaert și apoi pe alta, paralelă, rue Chartreux. Demarteau Maurice – Horloger. Ceasuri cu cer în vitrină. Ajung la Les Halles, în place Saint-Gérit/Sint Corkis. Terasa e aranjată cu două rînduri de mese și scaune, de o parte și de alta. Scaune în formă de antenă, multicolore, aproape arc-en-ciel, și lăzi pe post de mese. De cealaltă parte, scaune cu spătar și mese de lemn pătrate. Fanioane deasupra.
Citesc istoricul Halelor. Piața publică a fost construită în 1802, pe locul fostei biserici Saint-Gérit/Sint Corkis. Piața adăpostea patru rînduri de tejghele și un comptoir de vente. O fîntînă piramidală înconjurată de multe lumînări, ca împodobită de Crăciun, se înalță în interior pînă aproape de acoperișul de sticlă. Fîntîna provine din abația Grimbergen. Halele au fost părăsite după Al Doilea Război Mondial, iar în 1977, închise. Din 1999, Halele au devenit clădire de patrimoniu și cadru de informație culturală și de expoziții. E cosy înăuntru. Șezlonguri cu măsuțe din cutii de fructe, verdeață, arbuști în lăzi. Les comptoirs de o parte și de alta sînt aranjate ca la expoziție. Tăblițe desenate cu felurile de mîncare și prețuri. O lumină blîndă intră prin acoperișul de sticlă. Cărămizile roșu cu alb și structura metalică albă dau un aer plăcut, confortabil. O miniexpoziție intitulată LUMΔNA (pe I-ul grecesc e o steluță sau o flăcăruie), cu subtitlul When the past meets present. Cum Les Halles sînt și centru de informație, descopăr că Ommegangul, una dintre tradițiile bruxelleze cele mai celebre, care vine din Evul Mediu, de la procesiunea Notre-Dame de Sablon, organizată de Ghilda Arbaletierilor, a fost recunoscută de UNESCO. Ommegangul s-a dezvoltat din 1930, pe baza descrierii cortegiului din 1549, în onoarea lui Charles Quint și a lui Philippe II. Ulterior a devenit o sărbătoare urbană cu 1.400 de figuranți. Un panou despre Villa „Les Iris“, construită de Jules Barbier. Stil Art déco, cu vitralii, cu mozaicuri, manteaux de cheminées en marbre. Jules Barbier a colaborat cu Van Ysendijck, care lucra în stil Néo Renaissance Flamande. Cu ocazia Expoziției Universale din 1910, un întreg cartier a fost format: „Bruxelles-Kermesse“.
Un portic baroc al fostei biserici Sainte-Catherine, care a fost demolată în 1893, a fost salvat și se poate vedea pe avenue Miche-Ange, nr. 8-10. Un portic baroc autentic, realizat de sculptorul Jean Delfontaine (1580-1667).
Sub acoperișul de sticlă, atîrnă un cearceaf imens, imprimat cu o inimă și două petale, cam ca un crin, un cearceaf imprimat cu mii de fațade, un cearceaf cu un oraș pe el.
Apoi două expoziții: o expoziție dedicată lui Victor Besme și o alta Paul Hamesse & ses frères. O istorie arhitecturală a mai mult de două secole.
La parter, expoziția Victor Besme este dedicată unui arhitect vizionar. „Inspecteur voyer des fobourgs“ (inspector însărcinat să vegheze asupra foburgurilor), Victor Besme a conceput, începînd din 1859, un plan de extindere și înfrumusețare. A proiectat noile cartiere periferice pe mari axe, care le unesc cu centrul orașului, și le-a făcut totodată o centură de bulevarde care le reunește între ele. O rețea de bulevarde, străzi și scuaruri organizează armonios imobilele și parcurile. S-a ocupat și de poduri și șosele, a agrementat parcurile și grădinile. Proiectele sale urbane de anvergură sînt impresionante: a construit biserici (biserica Saint-Gilles), școli, clădiri militare sau penitenciare, ateliere și depozite, abatoare.
Pe lîngă asta, a primit comenzi particulare pentru a construi case private. Casa sa, de pe rue Jourdain, Casa Oscar Peltzer, de pe avenue Louise, construită în stil néo-Louis XVI. A făcut proiecte de decorare interioară pentru casele comunale, precum fosta casă comunală din Saint-Gilles.
Susținut de Regele Léopold II, a trasat o structură urbană inteligibilă și a demarat un plan peisagistic urban de amploare în următorii 50 de ani.
Expoziția Paul Hamesse & ses frères, foarte bogată, ocupînd etajul, de jur-împrejur, vorbește despre o altă perioadă, cu descoperirea Art déco, a Secesiunii vieneze, a Art Nouveau, mergînd pînă la un modernism temperat. Paul Hamesse & ses frères construiesc pornind de la ideea că fiecare casă are personalitatea ei. În plus, se ocupă de interioare cosy cossus, lucrînd împreună cu frații Vanderborght și De Coene. Astfel, o minunată casă cu un pavilion pentru muzică a fost construită pentru pianista Marie Pleyel, în stil Art Nouveau. Imobile de comercianți largi și luminoase, cu apartamente de o parte și de alta. Tapetul imită pielea, în vogă pe atunci la confrații Horta, Sneyers, Hobbé și Gavaerts.
Descopăr povestea Lavatory-ului modern pe o cutie din lemn. Paul Hamesse l-a conceput după un model londonez, la subsol, Place Fontainas: À votre aise. În interiorul cutiei, imaginile lavatory-ului.
O casă de pe avenue Vert Chasseur (1913), o bijuterie Art Nouveau – din păcate, demolată… Alta, de la 1928, în stil mai modern.
Case și magazine de modă. Cinema Select. Apoi Pathé Palace (1913), „primul templu din Bruxelles al cinematografiei“, „luxe et plaisir“, confort și rafinament. A fost prevăzut cu trei cabine de proiecție, un ecleraj sofisticat, ieșiri de siguranță. Dubla galerie (1.973 de locuri), cu legături cu baruri și fumoare. Pe vremuri, spectacolul rula încontinuu și se putea ieși și intra după bunul plac. Paul Hamesse s-a inspirat din exotismul oriental și din Secesiunea vieneză, în vogă în mediile avangardei. Însă în sala mare a aplicat un stil Louis XVI, un stil solemn, în tonuri de roșu cu auriu. O fosă pentru orchestră cu 40 de locuri pentru muzicieni, balcoane, loje somptuoase.
În 1920, vor fi construite primele săli de cinema de cartier, la Ixelles și Schaerbeek. Asta înaintea apariției cinemaului vorbit.
Într-o altă cutie, descopăr carnetul cu adresele clienților. Bogat. Interiorul cutiei este tapetat cu reproduceri după foile sale, într-un joc de imagini.
În 1930, la Anvers, realizează standul Manufacture Royale des Bougies“/Manufactura Regală de Lumînări, în cadrul Expoziției Internaționale, coloniale, maritime și de artă flamandă. Un proiect de anvergură și de răsunet.
Un alt capitol interesant din cariera fraților Hamesse e legat de arhitectura comercială, care, în plus, avea să devină o afacere foarte rentabilă. În 1902, Berthold Cohn, un mare industriaș, îi încredințează construcția marelui său magazin de „nouveautés“, de pe rue Neuve. Astfel, între 1902 și 1932 creează două fațade în centru orașului. Una dintre ele este concepută ca un stup, stil Art déco și Art Nouveau, alta cu vitrine ca niște sertare luminate. Casele de lux și comercianții îi solicită mult, mai ales grație introducerii inovațiilor precum ascensorul, aerul condiționat și eclerajul. Invenția neonului permite noi fantezii de expunere și de iluminare a vitrinelor.
Panopticele-cutii sau oglinzile ovale cu informații, care atîrnă în jurul fiecărui comptoir cu perioadele sale, pozele caselor atîrnînd ca niste carnețele, ferestrele Art déco și Art Nouveau de pe geamurile fumurii, ca și jocul interactiv cu descoperirea elementelor decorative în fotografiile fațadelor din albumele plastifiate dovedesc o artă curatorială inventivă și stimulativă.
Pe unele dintre panopticele-cutii sau pe panouri este trasată o minibiografie a fraților Hamesse, Paul, Georges și Léon, într-o narațiune a lui Georges. Georges și Léon au ales pictura (Beaux-Arts), pe urmele tatălui lor Adolphe, iar Paul, arhitectura. În 1898, frații Hamesse participă la revista artistică La Gerbe, care adună în jurul său arhitecți novatori. Cum trioul a lucrat împreună în mediul artistic, sînt cunoscuți precum arhitecții frați Hamesse. Cariera lor a început în 1900, pe urmele maestrului Paul Hankar. Cum succesul a fost imediat, și-au construit o casă-atelier, nr. 25 pe avenue Jef Lambeaux à Saint-Gilles, iar comenzile au plouat. Cunoscuți ca arhitecți de ansamblu, au construit case, cinematografe, magazine, chiar și vile în Ardenne. O carieră de 40 de ani, care a lăsat urme memorabile în Bruxelles. O uniune „Les amis/Des vrienden“ din 1906, subintitulată „o uniune a progresului“, îi va susține de asemenea în cariera lor. În 1925, participă la Expoziția Internațională de Arte decorative și Industriale Moderne de la Paris, reprezentînd Belgia cu o Boutique d’Art, pentru care obțin medalia de aur. De altfel, Paul Hamesse a fost învestit cu titlul de ofițer al Ordinului Léopold și al Ordinului Coroanei
Un expresiv portret chinezesc îi face lui Paul fratele său Georges: „un raton laveur, portant un gilet crème, boit un verre de Cava sur un air de valse de Vienne“/„un raton cu o jiletcă alb-gălbuie bea un pahar de Cava pe o arie de vals vienez“.
Și, la două zile, am ajuns parcă din întîmplare la Ixelles, care mai păstrează destul de bine aerul de epocă, clădiri vechi, mici cafenele, dar și magazine fancy și clădiri desenate cu fresce (una chiar cu un vapor imens pe ea) sau cu BD-uri și cu graffiti.
Curînd după aceea, în plimbare prin Schaerbaek, am dat peste o clădire cu o fațadă și interior reamenajate de Paul Hamesse în 1904, cu un bow-window elegant și balcon ieșind în afară. La Hôtel Cohn-Donnay, fiecare încăpere avea stilul propriu, influențat de Secesiunea vieneză și Mackintosh. Există și un salon de poezie și săli de biliard și de șah. Astăzi, la parter este o braserie-restaurant: L’Ultième Hallucinatie. Etajul cu încăperile sale este de vînzare.
Și încă e un oraș de descoperit.
Text scris în rezidență la Passa Porta din Bruxelles