Între lirismul bine temperat şi ironia îngăduitoare

Dan LUNGU Cum să uiţi o femeie Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd.“, Iaşi, 2009, 390 p.   Dincolo de judecăţile de gust, atît de la modă în ultima vreme, de tipul „îmi/ nu-mi place cum scrie cutare“, de parti-pris-uri şi felurite amiciţii, am convingerea că valoarea unei cărţi se verifică încă din primele pagini. „Te prinde“ sau nu, e foarte simplu, e vorba despre acea empatie instantanee cu cartea, acea afinitate necondiţionată şi deseori la fel de greu explicabilă ca şi cea care ţine de relaţiile interumane; iar sentimentul valorii este cel dintîi suscitat de lectură, fie că e vorba despre un lector exersat sau de unul amator. Acel „ceva“ care certifică valoarea se insinuează treptat şi pe nesimţite în creierul cititorului şi funcţionează de aici înainte ca un barometru. Fie că e vorba despre stilul unui text, estetizant sau minimalist, de maniera narativă, labirintică sau directă, de limbaj, poveste, idei etc. ceva din toate acestea, sau poate un melanj alcătuit din toate, convinge sau nu, uneori din primele cîteva paragrafe. Cu romanul de faţă, fie că intri în comunicare imediat şi îl duci la capăt pe nerăsuflate, fie că te afunzi cu scepticism în iţele narative, ai mereu acest […]