Istoria, cu capul de peretii scenei

Istoria o iubim, dar ea nu exista. Asa s-ar putea rezuma modul in care evenimentele istorice reale sint reflectate in teatrul romanesc postdecembrist, si in latura sa spectacologica, si in cea dramaturgica. Dintre artele autohtone, teatrul e probabil zona in care evenimentialul recent a intirziat cel mai mult sa-si faca loc – desi, ca forma de expresie, ar trebui sa-i fie foarte la indemina (poate chiar mai mult decit filmului). E adevarat ca inertia primului deceniu de dupa 1989 e explicabila – e, sa zicem, intervalul necesar emergentei unei generatii noi de dramaturgi si autori de spectacole si „reciclarii“ catre alte estetici a celor deja activi, marcati de spiritul metaforic-esopic al epocii „rezistentei prin cultura“. Spre deosebire, insa, de cinematografie, textele avind ca subiect istoria apropiata n-au aparut in numar mare (printre ele s-ar numara www.nonstop.ro de Alina Nelega, Tatal nostru care esti in supermarket de Petre Barbu si recent premiatul la concursul Uniter-ului Complexul Romania al Mihaelei Michailov), spectacolele, cu atit mai putin, iar ceea ce a refuzat cu cea mai mare obstinatie sa se schimbe s-a dovedit a fi estetica „produselor“ teatrale respective. Atitea cite sint, spectacolele pe tema istoriei recente din ultimii ani fac evidente puncte de […]