Jurizare defectuoasă şi conflict de interese
- 28-01-2015
- Nr. 757
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 2 Comentarii
Se tot adună mărturii în favoarea ideii că jurizarea de la Premiul Naţional „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, 2015, acordat lui Gabriel Chifu, a avut destule deficienţe. Mircea Martin, într-o nouă intervenţie, vorbeşte de două (!) nominalizări ale membrilor juriului şi aminteşte că n-a avut loc nici o discuţie finală între membrii juriului, deşi scorul era strîns, între Mircea Cărtărescu şi Gabriel Chifu. Paul Cernat pune problema conflictului de interese, Nicolae Manolescu şi Gabriel Chifu fiind în aceleaşi structuri instituţionale, la USR şi la România literară. În fine, Ovidiu Şimonca aminteşte cîteva din întrebările şi nedumeririle iscate de jurizarea defectuoasă.
batista pe țambal, iliuță? mi se pare c-o ținem așa de cel puțin o juma’ de mileniu
Haideti, fratilor, sa incercam sa uitam totul, oricum nu mai putem schimba nimic.
Sa speram ca la anul se va proceda mai bine!