Jurnalul unei lecturi „monahale“: Alex. Leo Şerban despre „planeta Proust“

Pe 15 noiembrie 2009, instalat în studioul său din San Telmo, la Buenos Aires, Alex. Leo Şerban începea lectura sistematică a ciclului proustian În căutarea timpului pierdut – în ediţia Tadié, într-un singur volum, apărută la Gallimard în 1999. Departe de toţi şi de toate, în mijlocul „unuia dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii“, a.l.ş. se înhamă la o muncă „excitantă şi epuizantă“, care se încheie pe 29 ianuarie 2010, în plină vară, caldă şi umedă, a emisferei australe. Eseistul face aceste precizări în cele cîteva pagini introductive ale eseului său rezultat în urma lecturii integrale a romanului lui Proust. E vorba despre eseul scris în limba franceză La Planète Proust. Esquisses d’un journal de lecture, apărut postum, în 2013, la Éditions Non Lieu (cu o prefaţă de Virgil Tănase şi un mic text introductiv de Marina Dumitrescu-Baconschi). Volumul a fost, de altfel, lansat la Salon du livre din martie, de la Paris. Aşa cum ne-a obişnuit a.l.ş, şi acest jurnal de lectură de 160 de pagini este o mică bijuterie, un text plin de analize pătrunzătoare şi observaţii de fineţe, care asamblează numeroase citate din volumele ciclului proustian – marcate în timpul lecturii –, comentîndu-le, făcînd analogii, observînd […]