La fotbal sau la spital?
Brazilia, mai mult decît un reper geografic, este o definiţie a exoticului. Şi a contrastelor. Copacabana şi favelas. Somptuos şi sordid. Hedonismul carnavalesc de la Rio şi promiscuitatea infracţională de zi cu zi a periferiilor. Trafic de stupefiante şi fotbal. De fapt, oricît de perimată ar fi această metaforă, fotbalul însuşi constituie un narcotic foarte răspîndit în Brazilia. Un narcotic împotriva indigenţei. Iată, lapidar, numai cîteva dintre discrepanţele sociale care caracterizează Brazilia contemporană, realităţi accesibile astăzi oricui, în diferite documentare de pe Youtube. Imaginile surprinse prin dezolantele favelas de reporteri sînt de-a dreptul terifiante, dezvăluind o criminalitate generalizată: tineri care patrulează pe străzi cu mitraliere, înrolaţi în nenumăratele reţele care îşi dispută teritorial supremaţia traficului de droguri, lupte de gherilă şi desanturi poliţieneşti. Ce-i determină pe aceşti tineri să aleagă un asemenea mod de viaţă? Recunosc chiar ei: sărăcia extremă. Iar sărăcia trădează, inevitabil, corupţie. Racile denunţate şi de legendarul Pelé. În această ţară a contrastelor începe joi, 12 iunie, cea de-a XX-a ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal. Este cel mai scump turneu final din istorie, guvernul brazilian alocînd 14 miliarde de dolari pentru organizarea competiţiei. Mondialul din 2010, găzduit de Africa de Sud, a necesitat doar 4 miliarde… […]