La judecata literaturii: Pogromul de la Iaşi

Situate încă sub amprenta iluziei pozitiviste a neutralităţii axiologice, abordările de factură istorică, dar şi cele din sfera ştiinţelor sociale şi politice relative la trecutul recent nu reuşesc să creioneze un context interpretativ care să surprindă detaliul. Desigur, nu acesta este, în mod necesar, rostul unor asemenea demersuri, dar asta poate indica o limită a înţelegerii care trebuie, cumva, compensată. La această situare se adaugă necesitatea respectării canoanelor metodologice, statutul epistemic pe care-l deţin împiedicînd, de cele mai multe ori, aceste ştiinţe să se manifeste discursiv în afara cercului specialiştilor. Tocmai din acest motiv, raportările literare la evenimente istorice sînt de natură ca, adresîndu-se publicului larg, să ofere o grilă de lectură în care evenimenţialul să poată fi combinat cu emoţionalul. În baza unei normale subiectivităţi auctoriale, cititorii pot să dubleze cîştigul de a descoperi existenţa unor evenimente istorice despre care, poate, nu aveau habar cu cel al „trăirii“ respectivelor evenimente. Avem de-a face, aici, cu avantajul literaturii, deloc neglijabil, din punctul meu de vedere, mai cu seamă în cazul operelor care, tratînd evenimente istorice de maximă însemnătate, se fundamentează pe o foarte serioasă documentare, pentru a îmbina între coperte rigoarea datelor şi intensitatea poveştii.   Este exact cazul cărţii […]