La moartea lui Johnny Răducanu
Un mesaj de la Ion Caramitru
- 19-09-2011
- Nr. 592
-
Observator Cultural
- In memoriam
- 1 Comentarii
Vestea dispariţiei lui Johnny Răducanu vine pe neaşteptate şi pare neverosimilă… Spectacolul-recital al Teatrului Naţional din Bucureşti, Dialoguri şi fantezii în jazz (avîndu-i protagonişti pe Johnny Răducanu şi Ion Caramitru) este încă viu în memoria miilor de spectatori din ţară şi din străinătate care au avut şansa să-l asculte şi să-l vadă „pe viu“ pe acest artist unic al vieţii muzicale româneşti. Johnny Răducanu a fost nu doar un artist ci şi o conştiinţă vie şi dreaptă a timpurilor noastre, un om care a simţit acut ce se întîmplă în jurul lui şi a ştiut să comenteze, în felul lui ironic şi acid, istoria contemporană şi pe actorii ei. Fără îndoială însă că cea mai mare pierdere este cea a Artistului, unic şi de neînlocuit. Teatrul Naţional deplînge cu profundă tristeţe ieşirea din scenă a unui personaj legendar şi a unui mare prieten. Dumnezeu să-l odihnească! Ion Caramitru şi colectivul Teatrului Naţional din Bucureşti
Cum nu l-am cunoscut pe Johnny Răducanu
Nu ştiu dacă l-am acompaniat, dar, la patru mâini, pe o pianină şi într-un devastator râs, în duet, am explodat împreună. Dar, să-ncep cu-nceputul, pentru că şi sfârşitul are o finalitate.
Prieten cu soţii Ţ, compozitoarea şi proful de contrapunct – consevatori, ambii -, m-am pomenit, invitat de mâna doua, prin noiembrie ’84, la aniversarea celor şase decenii ale poetei Nina C. Printre sticlele ghintuite de Kondratov şi vazele de cristal îndesate cu kentane şi polmoale, (despachetate, să nu fie manglite en gros), zăceau sau se vânzoleau Crohul, Besoiu, Iorgulescu, Dora S, nişte chelii zbârlite, scobitori, fum şi deserturi să le tai cu cuţitul. Cu Ţ-ul foarte căsătorit, reanimam o sticlă de vodcă, neciocnită, gură-la-gură, în delta unui holişor care se vărsa-n buda, din care, ba piano, (pe şestache), ba forte, (războinic) biruiau uşa capitonată răpăieli, troznete şi bubuituri de Niagara – semn al discreţiei şi trufiei noastre, fiindcă abia ce-am declanşat galeria cu “dă-i!, arde-o!, acum,ori niciodată!, ţine-o aşa!”, din toaletă şi-a făcut cea mai vaporoasă fiinţă apariţia, actriţa Ioana.C., dovadă succesul ei fulminant şi ulterior pe scenele parisiene.
Cunoscându-se cu Ţ, ca-ntre meseriaşi, Papa Johnny şi-a sprijinit hohotele – din off-ul scenetei – şi pe grumazul meu, până, prin apăsare, m-a alocat scaunului de la pianina unde dubla cu Nina sucombase din cauză de comun acord comic al situaţiei stipulate. Al meu eşti, pulică – a dat să-mi zică, atacându-mă-n re-minor, dar, tuşaţi de parfumeria trecătoare a gloriei futuro-franceze aplecate-ntre noi, ne-am deflagrat, in duo, depresurizant.
Ne-am cunoscut, aşadar, numai muzical – pe jumate. De altfel, abia de un an, Nichita mă botezase Rongo; cum să-i fi făcut, fără el, cunoştinţă, lui Johnny Răducanu, cu pseudonimul?