La plecarea lui Gheorghe Craciun

Cind scriu aceste rinduri, inca nu realizez cu adevarat ce s-a intimplat: a murit Gheorghe Craciun. Vestea am aflat-o miercuri, 31 ianuarie dimineata, de pe newsletter-ul Observatorului cultural. Am chemat-o si pe Bianca sa citeasca: nu ne-am putut stapini lacrimile. O ora mai tirziu, un telefon mi-a adus amanunte cutremuratoare. Nu l-am vazut mort. imprejurari profesionale prozaice m-au impiedicat sa fiu prezent la inmormintare. Ultima data cind ne-am vazut – o calatorie impreuna de la Bucuresti la Brasov si retur, cu ocazia lansarii volumului Trupul stie mai mult… – l-am simtit dintr-o data foarte obosit. Ne vorbea, l’air de rien, despre un tratament costisitor in strainatate – un tratament la care nu poate avea acces, dar care parea singurul eficient pentru boala lui. N-am vrut sa iau prea in serios vorbele sale: prea era viu si activ, desi evident slabit, omul de linga mine. Stiam, bineinteles, de boala cu care se luptase pe viata si pe moarte in urma cu citiva ani si cu care incheiase un armistitiu precar. Acum inteleg sau cred ca inteleg mai bine… il revad: un barbat discret, interiorizat si grav, robust si fragil, cu un zimbet putin trist pe chipul brazdat. Un om pe care […]