La rentrée littéraire 2011 (I)
- 21-10-2011
- Nr. 597
-
Simona BRÎNZARU
- Internaţional
- 0 Comentarii
Roma – Rom@ – AMOR Rom@ de Stéphane Audéguy, Editions Gallimard, 2011 Roma, narator şi personaj, îşi povesteşte agonia în paralel cu desfăşurarea campionatului internaţional dedicat unui joc pe calculator denumit Rom@, ultimul său avatar. Moartea lentă, de care se debarasase de multe ori, devine inevitabilă odată cu ştergerea diferenţelor dintre prezent şi trecut; astfel se ivesc Benito Mussolini, care îşi ţine discursul populist în faţa mulţimii, Audrey Hepburn, apărută şi dispărută cu graţia unei prinţese care îşi petrece vacanţa la Roma, spre bucuria fanilor fericiţi că o pot imortaliza, dar puţintel dezamăgiţi pentru că lipseşte Gregory Peck, Goethe plimbîndu-se pe Corso şi văzînd cu mirare cum obiectele personale au devenit obiecte de muzeu, Anna Magnani, răpusă de gloanţele unui soldat german în timp ce alerga după camionul care i-l luase pe Francesco, Sigmund Freud, venit să vadă celebra statuie Moise, sculptată de Michelangelo, statuie care prinde viaţă laolaltă cu îngerii din biserici, cu Fecioarele, cu arhanghelii, cu imaginile care îl întruchipează pe Iisus din muzee. Revin la Roma, alături de turişti, mulţimi de necunoscuţi din timpuri revolute sau de grupuri de SS-işti. Mai mult, soldaţii lui Carol Qvintul se luptă cu soldaţii italieni. Este momentul cînd lucrurile scapă de […]