La zi

  • Recomandă articolul
A FOST   – „Lecţie deschisă“ cu Ileana Pintilie. Muzeul de Artă Cluj-Napoca a programat vineri, 13 mai, în cadrul programului „Lecţie deschisă“, conferinţa cu titlul Dincolo de cortină. Proiecte curatoriale din 1990-2010, susţinută de Ileana Pintilie. Profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara, Ileana Pintilie este şi unul dintre cei mai reputaţi curatori din România; este autoarea a numeroase articole de critică de artă, a volumelor Acţionismul în România în timpul comunismului şi Ştefan Bertalan. Drumuri la răscruce. Conferinţa a trecut în revistă o activitate curatorială de referinţă care a marcat istoria artei contemporane din România ultimelor două decenii.   – Clujul, mai aproape de Japonia. Asociaţia Culturală Kesenai a inaugurat sîmbătă, 14 mai, expoziţia de fotografie Clujul, mai aproape de Japonia – primul demers organizat în cadrul unei campanii de solidarizare a publicului din România în legătură cu recenta tragedie din Japonia. Expoziţia este prima manifestare dintr-o serie de opt expoziţii ce vor fi organizate în Cluj-Napoca, Bucureşti, Braşov şi Timişoara.   – Tinereţe ciudată şi alte scrieri. Editura Humanitas a lansat luni, 16 mai, la Librăria Humanitas Kretzulescu, volumul Tinereţe ciudată şi alte scrieri de Dinu Pillat. Al doilea volum al seriei de autor […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }