Lacrimosa dies illa…

Non omnis moriar multaque pars mei Vitabit Libitinam. Horatius, Carmina, III, 30   „Nu voi muri cu totul: din mine-o parte, partea cea mai mare, Va-nfrînge Moartea.“ (trad. N.I. Herescu)   Despre Eugen Cizek mi-e greu să vorbesc şi să scriu cu verbul împins spre trecut. Eugen Cizek este – pentru cei ce-l cunosc doar din cărţi, din poveşti, de departe – profesorul, filologul clasic prin excelenţă, savantul, istoricul, scriitorul. Magistrul – pentru colegi şi discipoli, generaţii întregi de absolvenţi de Filologie Clasică, Litere, Istorie, Teologie. Iar pentru aceia care l-au aşezat cu totul în lumile lor, iubindu-l curat, fără umbră – prietenul, mentorul, Părintele. Îmi privesc cuvintele şi mi le simt străine şi ştiu că, oricît mi-aş dori, nu le pot ridica la înălţimea celui despre care vorbesc şi a prieteniei care ne-a legat. Încerc să refac dulcele timp pe care nu-l voi mai avea niciodată, dar secvenţele se aşază şi se desfac caleidoscopic. Tot ce rămîne e margine, colţ. În faţa acestui Om, doar sentimentul mi-e unul constant şi unic: de continuă admiraţie. Laboris et eruditionis monstrum, arbiter elegantiae, princeps philologorum. Aşa sunau cuvintele lumii în poveştile despre Magistru, poveşti care au ajuns la mine în adolescenţă şi […]