LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Comunismul şi consecinţele lui
- 27-03-2015
- Nr. 765
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 10 Comentarii
Christopher Read este profesor de istorie modernă a Europei la Universitatea Warwick, Marea Britanie. Chiar în aceste zilele îi apare, în România, un volum intitulat Lenin. O viaţă de revoluţionar (Editura Meteor Press, 2014, traducerea din limba engleză de Dan Criste). Interesant cum bibliografia utilă celor interesaţi de un asemenea subiect, mai ales celor care au trăit iluziile eşuate ale ideologiei comuniste, suportîndu-le consecinţele, se găseşte astăzi mai lesne în limba engleză. O succintă trimitere bibliografică din coada cărţii este bine-venită, conţinînd titluri de referinţă, de la Robert Service pînă la Richard Pipes. Altfel, universităţile americane, ca şi cele vest-europene oferă mult mai multă atenţie acestor studii şi cercetări dedicate unor subiecte tragice pe care conaţionalii noştri, ca şi oamenii din estul Europei, le-au trăit pe viu. Cine a fost acest Lenin, a cărui statuie din faţa Casei Scînteii a fost dărîmată? Viaţa lui Lenin iese mult mai nuanţată şi oferă mult mai multe picanterii decît ştiam eu pînă astăzi. Nefiind specialistă nici în comunism, nici în anticomunism. Avem la îndemînă un text scris la rece, fără incriminări sau acuze ideologice, cum se poartă acum la noi. O carte bine documentată, care pune în valoare calităţile unui, în fond, responsabil […]
domnule Stancu,
multumesc pentru generozitate… asta, sa te gandesti la altul nu e chiar uzual…
nu cred ca voi apuca sa o citesc, istoria nu intra in preocuparile mele ..
dar am trimis informatia mai departe…
Buna ziua,
daca imi permiteti va pot recomada o carte: „La Révolution russe: 1891-1924 : la tragédie d’un peuple”
de Orlando Figes care descrie foarte bine cadrul aparitiei comunismului.
…..Lenin si Isadora. Probabil intalnirea s-a produs la teatrul Marinski din Petrograd. Interesant ca la fineloe anilor 80 eu am gasit teatrul drapat in albastru – se numea Korov (individul fusese mare degustator de balerine). Tot Leningradul mi-a dat impresia de albastru, culoare care se potrivea perfect arhitecturii de tip Rastelli a arhitectilor Ecaterinei Velikaya. Rosie e Moscova – zidurile Kre;linului construit de venetieni (un Kremlin mai mic e Arsenalul din laguna) dar si bisericile cu arhitectura ruseasca specifica turn de ceapa. Poate si din cauza culorilor L:enin a mutat capitala de pe malul Nevei in Moscova carciumareasca.
cred ca confundati planul explicatiei istorice cu planul imputarii juridice!
se putea si mai rau…
Ne-am propus producem un echilibrul in societatea civila, adica o contrapondere la forta si culoarea GDS si ne-am creat propria asociatie AMV!
Principiul nostru fundamental este opus celor de la GDS, daca ei scriu mai mult decat citesc, noi citim mai mult decat scriem! Nu e vorba ca am fost cam constranse sa facem aceasta alegere, avand in vedere cum stam cu gramatica…
Si apoi, acolo la GDS, aproape 99, 99999 la suta sunt barbati, iar la noi, invers, 0,00001 la suta sunt barbati, ca atare ne-am propus sa opunem spiritului lor masculin spiritul nostru feminin!
In acest sens am scris constitutia plecand de la declaratia drepturilor omului, ale cetateanului si ale animalelor, pentru ca noi avem relatii cu boi, cu oameni si cu cetateni! Nu e vorba de nici o aluzie aici…
Daca un gedesist scrie despre orice, spre exemplu, despre sapunul lichid cu care te dai prin partile intime, despre papa Francisc, despre fiscalitate, despre Heidegger, noi am mers pe specializare…
Astfel mulgatoarele de Kostroma se ocupa de comunism, de geopolitica, mulgatoarele de Baltata Romaneasca se ocupa de tenis, fotbal, politica interna, mulgatoarele de Simmental sunt specialiste in protestantism, management si ceva kantianism ( acum au intrat pe domeniu!),iar cele c e mulg Charolaise sunt specialiste in postmodernism !
Nu se poate sa te declari specialist in comunismul rus, cum e domnul Tismaneanu si sa nu fi muls in viata ta timp de 7 zile o vaca Kostroma ca sa-ti faci mana! Sau sa spui ca esti specialist in Heidegger si sa nu fi ingrijit timp de 7 zile ( 7 e cifra magica ) 7 vaci Simmental! Sau sa sustii ca esti specialist in DNA si sa nu fi avut grija timp de 7 zile de 7 gaini ( cine fura azi un ou se intreba Plotin? ) precum domnul Cornea?
Mulgatoarele imi spun ideile, iar eu le dau o forma cat de cat si le postez la O.C.!
Am inteles:democratiile si capitalismul sunt principalii vinovati de crimele nazismului (prescurtare dela national-socialism) si ale comunismului!
Chestia asta cu „au apărut” e cea mai „emulsifionantă” !
Adeseori întrebările inutile apar fără voia lor : oare de ce unii-unele se bagă-n vorbă
despre tenis, comunism, capitalism şi apariţii, taman ca musca-n lapte, deşi pregătirea lor filozofică pare solid mulsă direct de la ţîţa vacilor, nepracticînd nici una nici alta ?
Mai ales cînd se insistă temeinic cu „răspunsul comunităţilor dat contextului” culminînd cu „popoarele remarcabile” , „care şi acela era capitalist şi în care s-au gasit!” = 5 litri de lapte !
Vorba matematicianului : curat solidă !
Este evident că aici nu poate fi vorba decît de răspunsul beton-armat filozofic vorbind al reprezentantei comunităţii mulgătoarelor de vaci contextului unui popor remarcabil.
În rest ce mai contează !
Poate măcar calitatea laptelui şi a brînzei vîndută capitaliceşte să nu fie aşijderea solidităţii oţelului călit pregătit smuls contextului istoricesc !
Aviz amatoarelor, amatorilor, apariţiilor şi motoarelor (contextelor istorice).
– Cât fac 12 × 7, tovarăşe Lenin?…
Produsul dintre numărul lunilor anului şi numărul
zilelor săptămânii apasă pe fruntea şi umărul
marelui Lenin…
Care, de-atâtea dezbateri în àgora
şviţeriană şi, după,-n Sovietul
Suprem, uită, bietul,
tabla lui Pitagora.
Vladimir Ilici boleşte
şi,-n mai puţin de trei ceasuri, nu are
să rezolve-nmulţirea prin adunare,
băbeşte:
12 + 12 = 24,
24 + 12 = 36…
Ca s-ajungă,-n sfârşit, după multe grimase
de elev corigent, la 84, –
anul lui Orwell & Amalrik,
acela în care avea să înceapă sfârşitul Fantomei
ce bântuise un veac şi mai bine, – tot astfel cum Romei
ceasu-ncepuse să-i sune de când cu invazia lui Alaric.
Marele Vladimir Ilici ovaţionând-o pe Isadora Iosifovna Duncan în baletul „Internaţionala”
Unghiile roşii
(de oje?);
velurele roşii
în loje;
în sală – gărzi roşii
и тоже
la uşă – gărzi roşii;
iar Ilici,
preot al roşiei
bazilici,
al pururea roşiei
bazilici,
al purpurei roşiei
bazilici,
visată de barzii
etilici
şi de comunarzii
gentilici,
grăbind Parusia
cea roşie,
ce, iat-o,-n Rusìa
cea roşie,
când vin evi idilici
în roşia
Rusìe-a lui Ilici
şi-n roşia
sa lojă de gală, – din care
(pentru că dânsul grozav o
admiră) aude-se, tare
în sală, un „Bravo,
Miss Duncan!”
atat comunismul cat si nazismul au aparut in cadrul capitalismului, la popoarea remarcabile, istoric vorbind, nu au aparut din senin si au ele au reprezentat raspunsurile pe care respectivele comunitati l-au dat contextului, care si acela era capitalist si in care s-au gasit!
ar putea doamna Cristina Manole sa ma lamureasca cum de ce s-a ajuns in aceasta situatie?
restul le cam stim…