LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Viaţa din lumea cărţilor

  • Recomandă articolul
Seria de autor Henry Miller, în cadrul colecţiei coordonate la Polirom de neobositul Bogdan-Alexandru Stănescu, continuă cu Ochiul cosmologic (Editura Polirom, 2013, traducere din engleză şi note de Cris­tina Felea – o veche admiratoare şi grijulie tălmăcitoare a lui Henry Miller – şi Mihaela Negrilă), care devoalează cititorilor români trăsături mai puţin cunoscute ale acestui complex scriitor american. Şi este bine aşa. Căci, altminteri, clişeele cu care operăm, ca şi stereotipurile curente fac ravagii. Romanele cu parfum erotic şi multiple jocuri sexuale i-au creat un fals prestigiu într-un anume segment de public. Şi e bine că apariţiile din seria de autor nuanţează pentru cititorul român multiplele aspecte legate de scrisul şi temele, uneori recurente, ale newyorkezului ataşat de valorile europene şi de soarele arzător al Mediteranei. Henry Miller publică Ochiul cosmologic în 1939, după ani buni de şedere (şi de aventuri) la Paris. În fond, nu ar fi nici primul, nici ultimul scriitor cu necazuri cotidiene şi editoriale – la Paris scrie cîteva cărţi importante, care vor îşi găsi cu greu un editor – sau cu necazuri amoroase, povestea iubirii lui cu năbădăioasa Anaïs Nin fiind deja de notorietate. Însă lista scriitorilor cu astfel de belele pe cap ar fi, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }