Lemurul marieilucia

Nu mă așteptam ca experienţa suedeză și întîlnirea cu Elisabeth Berchtold să îmi ofere atît de multe lucruri: traducînd fragmente din Marialucia (volumul ei de debut), am descoperit cît de mult îmi fusese dor de o poezie care creează o lume inaccesibilă, care nu este la vedere, pentru că nu există repere în lumea reală pentru ea. Cît de mult contează ca autorul să se identifice cu personajele și să le știe cele mai nesemnificative gesturi. Uneori, traducînd, o întrebam pe Elisabeth cum s-ar manifesta personajul într-o anumită situaţie. Răspun – surile cele mai originale au fost cîntecele; mi-a cîntat pentru a putea să simt o parte a personalităţii acestuia. Alteori a legănat cu „șobolan mare“ sub braţ.   Prima zi a fost cu întrebări și răspunsuri, povești și cuvinte căutate în dicţionare. Am optat, în a doua, zi pentru cîteva ore de traducere în tăcere, fără întrebări și răspunsuri. Stăteam una lînga alta, învelite în pături, ca în faţa unui șemineu. Simţeam cînd vrea să mă întrebe ceva, după sunetele pe care le scotea, ca apoi să-și aducă aminte că sînt „orele de muţenie“, cînd trebuie să descoperim singure textul fiecăreia. Dacă ea traducea poemele cu lemuri, eu traduceam […]