Libertatea în numele unui „adevăr fals“ (I)

La mai bine de un an de la apariția sa, romanul lui Nicolae Breban Jocul și fuga nu a stîrnit prea multe ecouri. Îmi pot explica acest „complot al tăcerii“ în mai multe feluri; încep cu versiunea soft: există, în prezent, o anemie a criticii de întîmpinare; romanele lui Breban se încăpățînează să țină, am impresia, de vîrsta eroică a literaturii, într-o epocă în care aceasta a fost împinsă dacă nu în prăpastie, oricum, pe buza ei. Or, de la Îngerul de gips, din 1973, încoace, autorul nu și-a schimbat viziunile, nu și-a „actualizat“ stilul. Nu a vînat succesul facil (care în ultimii 26 de ani nu are cum să se apropie de cel real, obținut împotriva unui întreg aparat de partid, cu Bunavestire, carte atacată vehement în plină plenară a Comitetului Central); nu s-a adaptat, scriind romane scurte, plăcute, efervescente, potrivite ritmului grăbit al prezentului; nu și-a negociat temele, problematica, tipologiile. Cealaltă explicație ține de imaginea care i s-a confecționat scriitorului, care a intrat în conflict cu unele grupuri de interese ce dețin puterea în viața culturală. Este delicat sau chiar dificil să scrii despre cărțile lui Nicolae Breban, căci ai deranja automat anumiți lideri de opinie și curțile […]