Linia de întoarcere (I)
Despre practicarea zonei de frontieră, în dialog cu Czeslaw Milosz
- 11-06-2009
- Nr. 478
-
Krzysztof CZYZEWSKI
- ESEU
- 0 Comentarii
Krzysztof Czyzewski este un activist social, producător de teatru, eseist şi publicist, fondator şi preşedinte al Fundaţiei Pogranicze din Sejny, Polonia (la circa un kilometru de graniţa cu Lituania). După ce a luat licenţa în Literatura Polonă la Universitatea „Adam Mickiewicz“ din Poznan, în 1977 a fost cofondator al Companiei de Teatru din Lublin, „Gardzienice“ (renumită la nivel mondial), care aduna materiale etnografice din toată lumea pentru a crea ceea ce ei numeau un „teatru muzical etno-oratoric“. În 1990 a pus bazele Fundaţiei Pogranicze, instituţie inovatoare, consacrată rememorării, reconstruirii şi susţinerii bogatei diversităţi culturale din Europa Centrală şi de Est, atît de afectată de cele două războaie mondiale. În anii următori a pus bazele Centrului Pogranicze pentru Arte, Culturi şi Naţiuni, (care implică şcoli, studiouri, o arhivă şi o cafenea), iar în 1993 a creat Editura Pogranicze, precum şi revista Krasnogruda – numită astfel după regiunea din vecinătatea conacului ce aparţinuse familiei lui Czeslaw Milosz (o casă pe care Fundaţia Pogranicze a obţinut-o de curînd pentru Centrul pentru Dialog Internaţional). Manifestul personal al lui Czyzewski, Sciezka pogranicza (Calea multiculturalismului), a apărut în 2001. Premii şi distincţii: Premiul Fundaţiei POLCUL (Melbourne 1992), al Fundaţiei Kultura (Paris, 1996), Premiul „Gabor Bethlen“ […]