Literatura, chiar ea

Cartea de debut atipic-minimalistă a Corinei Sabău, Blocul 29, apartamentul 1 (Polirom, 2009), nu indică – aşa cum li s-a părut unora, induşi în eroare de abila punere în pagină a unor trucuri narative prin care se simulează foarte convingător „ingenuitatea“ – un talent natural, încă insuficient exersat. Candoarea este, în acest caz, a lecturii (a unei lecturi condescendente), nicidecum a scriiturii! Pentru cine avea îndoieli în această privinţă, a doua carte a autoarei vine ca o (fie şi indirectă) replică ironică. De altfel, ironia – cu nuanţe felurite: blîndă ori mordantă, prietenos-complice sau caustică, resemnată ori trădînd o revoltă ce stă să izbucnească dintr-o clipă în alta, uneori gravă, alteori basculînd spre grotesc – colorează fiecare frază din acest roman ce dezvrăjeşte, cu o crudă voluptate (şi cu luciditatea stendhaliană din Despre dragoste), ficţiunea amoroasă, denudează mecanisme ale autoînşelării, bovarisme benigne, întruchipări cotidiene ale Iluziei. Indezirabila maturitate În Dragostea, chiar ea, adoptînd un ton aparent impersonal, detaşat de evenimente, în realitate histrionic (cu ceva din soundul prozei kunderiene – mă gîndesc la acel Kundera din Ridicole iubiri sau din Valsul de adio), vocea care narează se joacă fără cruţare cu personajele, azvîrlindu-le în braţele unui destin nu tragic, nici […]