LITERATURA. Sándor Márai, Luminarile ard pina la capat

Sándor Márai, Luminarile ard pina la capat, Traducere din limba maghiara de Anamaria Pop, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, 164 p. „Pe masa sint insirate sfesnice din portelan, cu luminari groase, albastre, asemenea celor de la biserica. Incaperea este iluminata doar in cele patru colturi. Luminarile ard cu flacara mare, vioaie, invaluind totul intr-o lumina discreta. In semineul din marmura gri, bustenii imprastie limbi de foc galbene si rosii-negricioase. Cele doua canaturi ale ferestrei-usa care ajung pina la podea sint intredeschise, perdelele din matase gri nu sint trase complet, din cind in cind curentul serii de vara patrunde in incapere, iar prin draperiile subtiri se vede peisajul sub clar de luna si luminile orasului care licaresc in departare. La mijlocul uneia dintre laturile mesei lungi, ornata cu flori si luminari aprinse, mai este un scaun, asezat cu spatele spre semineu, acoperit cu un goblen fin. E locul pe care a stat odinioara Krisztina, sotia Generalului. In fata tacimului care lipseste e Miazazi, figurina de portelan: pe un spatiu cit palma, un leu, un elefant si un om cu fata tuciurie, imbracat in burnuz, pazesc ceva impreuna, intr-o armonie perfecta.“ La aceasta masa, dupa patruzeci si unu de ani si patruzeci si […]