„Literatura trăieşte din înfrîngere, din eşec şi tristeţe“
Interviu cu Mihai ZAMFIR
- 04-06-2009
- Nr. 477
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Interviu
- 5 Comentarii
Profesorul Mihai Zamfir, cunoscut cititorilor, pînă acum cîţiva ani, doar ca un excelent specialist în stilistică, istorie literară şi literatură comparată, furnizează în ultimul deceniu cîteva neaşteptate surprize. E vorba de publicarea şi republicarea mai multor romane. Practic, în ultimii ani, Mihai Zamfir s-a îndreptat către proză. Deşi a debutat ca romancier în 1987, cu Poveste de iarnă, deşi a recidivat cu Acasă, în 1992 (reeditate într-un singur volum, la Polirom, în 2004), situaţia sa de personaj cultural adulmecînd eroi, stări, oraşe şi mari iubiri a început să se complice, la modul fericit, prin publicarea următoarelor trei romane: Educaţie tîrzie (prima ediţie în 1999, a doua la Cartea Românească în 2008), Fetiţa (2003), Se înnoptează. Se lasă ceaţă (2006). Am discutat în interviul realizat la redacţia revistei Observator cultural despre regăsirea în literatură a profesorului Zamfir, aflat pentru cîteva zile în România (între noiembrie 1997 şi aprilie 2001 a fost ambasadorul României la Lisabona, iar din 2007 îndeplineşte funcţia de ambasador în Brazilia). În ultima parte a interviului comentăm o situaţie presantă şi gravă de la Universitatea Bucureşti. În 2003, aţi publicat romanul Fetiţa, la Editura Polirom. Dacă privim spre acei ani, nu prea a fost un timp propice […]
De curiozitate, exista vreun roman in care se intampla o poveste de dragoste intre o doamna in varsta(sa zicem asa, trecuta de 50 de ani) si un tanar student ?
La noi, un profesor universitar nu mai e de mult receptat ca un model inrauritor…Sunt, in ultima vreme, atatia „profesori” fabricati la repezeala si fara nici o afinitate de fond cu lumea plamadirii profesionale si morale a tinerei generatii, incat, intr-o atare inflatie, carturarul de la catedra ,daca nu e alungat, se indreapta el singur spre alte orizonturi…Adevaratul criteriu dupa care ar trebui numiti si retinuti in invatamantul universitar magistrii nostri ar trebui sa fie meritul. Daca ai implinit 70 de ani, gata, esti mort!? Nici vorba! Mai poti modela si oficia iubirea de oameni si de adevar inca multi, multi ani. Banul nu e totul! Eu cred ca si Mihai Zamfir si Mircea Martin si atatia alti ar putea-o face in mod stralucit. Nu vede nimeni, nu intereseaza pe nimeni? „Sistemul Bologna”!? Si ce daca?!
La noi, un profesor universitar nu mai e de mult receptat ca un model inrauritor…Sunt, in ultima vreme, atatia „profesori” fabricati la repezeala si fara nici o afinitate de fond cu lumea plamadirii profesionale si morale a tinerei generatii, incat, intr-o atare inflatie, carturarul de la catedra ,daca nu e alungat, se indreapta el singur spre alte orizonturi…Adevaratul criteriu dupa care ar trebui numiti si retinuti in invatamantul universitar magistrii nostri ar trebui sa fie meritul. Daca ai implinit 70 de ani, gata, esti mort!? Nici vorba! Mai poti modela si oficia iubirea de oameni si de adevar inca multi, multi ani. Banul nu e totul! Eu cred ca si Mihai Zamfir si Mircea Martin si atatia alti ar putea-o face in mod stralucit. Nu vede nimeni, nu intereseaza pe nimeni? „Sistemul Bologna”!? Si ce daca?!
Admir curajul domnului profesor Mihai Zamfir de a discuta despre greselile „sistemului Bologna”. In cuvinte putine, dar cu miez, domnul profesor Mihai Zamfir face o pertinenta analiza a functionarii „sistemului Bologna”. Va felicit, domnule profesor, pentru ca va pasa de invatamantul romanesc, desi sunteti la mii de kilometri distanta de tara, ambasador in Brazilia! V-as vedea un foarte bun ministru al Invatamantului! Va urez succes si pe plan literar si doresc sa citesc noi romane scrise de Dumneavoastra. Multa inspiratie!
Excelente observatiile domnului profesor Mihai Zamfir despre doctorate.
Suscriu la observatiile pe care le-a facut domnul profesor Mihai Zamfir:
„E vorba de trei ani, de fapt doar de doi ani, pentru că în primul an de Şcoală Doctorală ei sînt obligaţi să urmeze nişte cursuri şi să dea nişte examene. Ideea de a scrie o teză serioasă, în numai doi ani, e aproape o iluzie. Unii reuşesc, alţii au mari dificultăţi. În trei ani de la data admiterii eşti obligat să predai teza în variantă finală. Eu cred că este o aventură riscantă şi, din punctul meu de vedere, sortită eşecului; chiar pentru teze de literatură, de filozofie, de psihologie.”
As vrea sa se protesteze public fata de degradarea institutiei doctoratului. Avem o gramada de doctori, suntem o tara de doctori.