Locul unde nu s-a întîmplat nimic obscen

Al doilea roman al Ioanei Bradea este, aparent, foarte diferit de primul, contrazicînd (sau, după caz, frustrînd) aşteptările de lectură ale celor care ar fi putut paria că „scandalosului“ Băgău de acum şase ani îi va urma o carte pe aceeaşi linie detabuizantă. De la proza erotismului obsedant şi de la subiectul „liniilor fierbinţi“ autoarea, între timp cuminţită, a trecut la o descriere cvasi-poematică a oraşului de provincie devastat de transformările sociale de după 1989. Aşadar: o schimbare de decor, de subiect şi, întru cîtva, de scriitură.   Ioana BRADEA , Scotch, Editura Polirom, Colecţia „Ego. Proză“, Iaşi, 2010, 184 p.   Spun „întru cîtva“ pentru că, deşi evident altfel construit – adică, în primul rînd, mai epic –, romanul de debut al Ioanei Bradea avea, ca şi Scotch, o textură pe alocuri lirică. Lirismul însemnînd, în cazul acestei scriitoare, cu totul altceva decît expresia unei sensibilităţi ce se dezlănţuie în cascade şi în volute stilistice îndoielnice. Şi în Băgău, şi în Scotch lirismul este sobru, supravegheat pînă la autocenzură. Şi e, de fapt, o notă dominantă a atmosferei, răzbătînd printre rînduri – de multe ori aliat cu ironia – chiar şi în cele mai „dure“, mai impudice secvenţe. O […]