Luarea Ismailului

Blocurile din vremea lui Hruşciov îngheţau bocnă, încît se spărgeau ţevile de apă. Odată, după ce a stat două ore pentru scrumbie, cu mîinile îngheţate, speriată, chinuită, abia punîndu-şi în mişcare cizmele de pîslă foarte mari, mai sus de genunchi, îngreunate de la zloată, Maşa s-a întors acasă şi l-a găsit acolo pe Iuriev, care polemiza tare cu D. care tocmai pusese pe aragaz ceainicul cu zăpadă – conducta de apă îngheţase. – Da, aici aveţi dreptate!, se înfierbîntase Iuriev, alergînd dintr-un colţ în altul şi tot frecînd butoniera de sus a vestonului, ca şi cum se sufoca. Da, intri în celulă, îţi ia nasul din loc din cauza mirosului puturos, a mirosurilor de la lenjeria purtată aşa de mult, de la încălţăminte şi, lucrul cel mai important, al acestui miros monstruos, care nu se poate compara cu nimic, mirosul groazei emanat de pori. Nu zic nu: nu există colţişor în lume unde să nu i se pună omului zgardă, să nu-i radă fruntea, să nu-i pună cu fierul roşu un număr pe mînă, unde la fiecare gît să nu ajungă mîna justiţiei care pedepseşte cu dărnicie, care iartă cu zgîrcenie, dar, recunoaşteţi, numai la noi închisoarea are o funcţie […]