Lumea lui Stan Păţitul şi drăcuşorul ei

În ultimele trei decenii, lumea literară a tot aşteptat ca George Bălăiţă să revină la proză. S-a vorbit mai ales despre o posibilă continuare sau încheiere a Ucenicului neascultător, ultimul său roman predecembrist. N-a fost să fie, deşi scriitorul a dat din cînd în cînd semne că ar avea ceva în lucru. Însă nici publicistica din Gulliver în ţara nimănui (1994), nici interviurile confesive din Cîinele în lesă (2004), nici cele două volume ale ediţiei retrospective din Marocco (2011) n-au putut infirma senzaţia unui blocaj creator. Aşa se face că, dincolo de fantasticul ludic fără consecinţe în perspectivă din Întîmplări din noaptea soarelui de lapte (1968), dincolo din povestirile volumelor de început (relativ conformistul Călătoria, mult mai incitantul Conver­sînd despre Ionescu), am rămas, pînă azi, cu o imagine de autor al unei singure capodopere: Lumea în două zile. Revenirea recentă a lui Bălăiţă cu un nou roman, Învoiala, reformulare (post)mo­dernă a Poveştii lui Stan Păţitul, este o surpriză, fără a fi neapărat o mare noutate de formulă. Rescrieri valoroase ale unor opere clasice există destule în literatura universală (dacă ne gîndim doar la Flaubert, John Barth, Michel Tournier, Margaret Atwood etc.) şi în cea română (de la I.L. Caragiale şi […]