Maestrul meu, Alexandru Mușina

  • Recomandă articolul
În iarna lui 1982, profesoara noastră de română, doamna Cornelia Bularca, ne-a spus că la Casa de Cultură se ține un cenaclu. Era Cercul Literar 19, care s-a numit așa pentru că la ședința inițială au participat 19 autori. Cred că – sper că nu greșesc – la ședința inaugurală, a fost Simona Popescu. Cert e că Simona a venit în clasa noastră de la Liceul Unirea și ne-a spus că șef e un tip foarte tare, poetul Alexandru Mușina. Ne-a spus celor care scriam să mergem acolo. A insistat că e un mediu foarte bun, cu mai mulți tineri scriitori din Brașov. În subsolul Casei de Cultură, unde Adrian Munteanu, metodist la Casa de Cultură, reușise să obțină loc, l-am cunoscut pe Mușina. Mușina avea un „lipici“ extraordinar. Era un tînăr genial (nu exagerez!) care  avea o încredere fanatică în poezie. În plus, avea un autentic cult pentru tineri, pe care nu a încetat să îi încurajeze cît a trait. Ne-am împrietenit repede. El a devenit pentru noi, adolescenți de 17 ani neîmplinți, „Sandu“. Şi așa a rămas. Sandu, și acum iar îmi revine în minte Simona, care îi „cînta“ uneori numele „Sandule-Sănducule“, a devenit mentorul grupului care s-a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.