Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Mâhniri de vechi historiofil
- 16-09-2016
- Nr. 840
-
Şerban FOARŢĂ
- Focus
- 12 Comentarii
Este la fel de greu să te transpui într-un alt ev istoric (fie şi apropiat în timp, acesta) ca şi în pielea altuia decât eşti tu. „Mme Bovary, c’est moi!“ e o butadă. E drept că cei care creează,-n literatură, personaje: un romancier, un dramaturg, chiar un istoric literar, au (sau s-ar cădea, oricum, să aibă) un mai puternic simţ empatic decât ceilalţi: poeţi (atâţia!) lirici sau „simpli cetăţeni“. Cu atât mai mult, domnii istorici, – la care doza de Einfühlung e, uneori, atât de mare, încât sunt solidari de-a dreptul şi se confundă, îndeobşte, cu toţi diverşii ipochimeni ai vremii despre care scriu. Un, bunăoară, Jules Michelet e într-atât de anevoie disociabil de, între alţii, corifeii Marii Revoluţii (franceze, bineînţeles), încât el este „simbiotul“, pe rând, al unor Mirabeau, Danton, Marat sau Robespierre… Şi mai ciudat e, însă, faptul că, încarnându-se într-înşii cu-atâta intropatic patos, nici nu mai ştii care din ei îi e simpatic, care antipatic. Când citeşti ce scrie despre Mirabeau, despre Danton, despre Marat sau Robespierre, crezi, succesivamente, că fiecare-n parte i-ar fi eroul favorit. Te înşeli: Michelet e un… Don Juan care-şi trădează, rând pe rând, idila ultimă-n favoarea unui amor ce stă să vină. […]
Frumos scris…
o lectură – cadou nesperat pentru o dimineaţă cenuşie de septembrie!
Vă mulţumesc mult, domnule DG Ontelus, pentru răspunsul Dvs, ce nu este, în niciun caz, unul de simplă complezenţă.
Domniei Sale Domnului care semnează „Sirenele unei uzine”, – cu toată preţuirea-mi…
SERENADĂ
– Sire, ne cheamă-n larg sirena,
Sire, ne cheamă-n larg sirena!
– O, Serenissime, de Sena,
vai,
să nu ne depărtăm! De Sena…
– Sire, ne cheamă-n larg sirena!
– Mai bine-i să plutim pe Sena,
vai!
– Nu-i recunoaşteţi cantilena?
Sire,-ascultaţi-i cantilena!
– O, Serenissime, Gheena,
vai,
nu-ntr-altfel murmură! Gheena…
– Sire,-ascultaţi-i cantilena!
– Tot astfel murmură Gheena,
vai!
– La nuntă, Sire,-am să-i duc trena;
la nunta voastră,-am să-i duc trena!
– Eu mi-aş împodobi trirema,
vai,
cu mincinosu-i bust! Trirema…
– La nunta voastră,-am să-i duc trena!
– Eu mi-aş împodobi trirema,
vai!
– Asupra voastră, anatema
să cadă, Sire! Anatema…
– O, Serenissime, Gheena,
vai,
înghită-vă, cum, iată, Sena!
– Sire, ne cheamă-n larg sirena!
– Nu, Serenissime! Gheena,
vai!
en fin!
un. com mai la obiet duin partea dlui DGO, daca vizat ar fi eseul. de mai sus
H
Reflectând în continuare la hermeneutica istoriei pe care o propune Domnul Șerban Foarță, aș adăuga la cele anterioare că ordinea simbolică a realității istorice, filtrate de mintea omenească – fie că ne referim la fenomenologia culturală, spirituală, mediatică, educațională etc. – debordează de subiectivitate, instrumentul lingvistic care o interpretează și o traduce fiind el însuși generator de scorii, scolii și straturi sedimentate de semnificații, ceea ce nu face decât să obscurizeze principial înțelegerea monumentalei iraționalități a curgerii temporale. Nu este o glumă: științele sociale și cele umaniste, istoria fiind disciplina-corolar a acestora, împreună cu filosofia constituie, în sine, genuri literare, fiindcă din punct de vedere epistemologic științificitatea lor este mai mult decât problematică. Iată de ce a trata biografic-poetic istoria, în accepția sa de disciplină autonomă, precum și ca desfășurare cu sens a unor evenimente întemeiate pe voința personalităților, birocrația instituțiilor și determinismul moravurilor, subsumate acestea ordinii simbolice pomenite nu este o operațiune hazardată, ci pur și simplu modernă hibridizare a unor discursuri literare care pentru comoditate intelectuală și inițiere sunt separate, distincte, în fapt ele comunicând vizibil și invizibil prin mii de căi, polimații antici, medievali, moderni fiind mărturii vii în acest sens.
Domnule Ș Foarță,
oricum ar fi răspunsul sau reproșul dur din tăcerea Dvstră, eu voi păstra mereu respectul și bucuria atunci când vă citesc
… rog a nu avea pretentii prea mari de la un cititor fără formație ”umanistă”
(clemență nu obișnuiesc să cer!)
cititu-V-am mâhnirea pe foaie tipărită și cum nici cutezanță nu am înde-ajuns, iar harul inspirațiunii
nu mi-a fost dat de zei, nu pot a Vă răspunde sau a-mi lăsa aici pea-pământescul gând, nicicând pe placul Domniei Voastre, astfel încât, de la mereu actuala Antigonă pe care mi-ati adus-o mai aproape, pomenindu-l pe Cocteau, știu acum prea bine și nu doar atât : ”Souvenezvous, autrefois, il y a dix-huit ans, j’ai vu dans vos yeux que je deviendrai aveugle et je n’ai pas su comprendre. J’y vois clair.” (La Machine infernale)
un alt tălmaci, care, cred eu, vă este prieten, ar fi putut să-mi fie ”material bibliografic”, intr-o neizbutită a mea încercare cu ai săi Poètes francais du XXe siècle…
Cronos e nemilos cu mine, abia de pot atinge clipa să Vă asigur de veșnica-mi admirație
Răspunzând invitației la luciditate a Domnului Șerban Foarță, căruia îi mulțumesc, de asemenea, aș spune că paradoxul aceluia care trăiește vremuri interesante este acela că biografia-i personală constituie o strălucită ,,défence et illustration” a istoriei universale. Dacă punem în echilibru, precar, ce-i drept, viețile personalităților istorice și, respectiv, evoluțiile instituțiilor și ale moravurilor publice, în diferite locuri și epoci, am fi surprinși să constatăm în ce proporție considerabilă ontogenia urmează filogenia. În concluzie, eseul care a prilejuit măruntele-mi considerații confirmă faptul că subiectivitatea este adevărata natură a istoriei și că, dacă te desprinzi de aparențele futile, constați că suprapunerile viață-istorie/psihologie-antropologie sunt înmărmuritoare.
Stimate domnule DG Ontelus, v-aş ruga, dacă nu vă cer prea mult, să-mi tălmăciţi mesajul. Mulţumesc.
Picături
Această feerie tragică ei o numesc viață
cum ți-ai permis să obții titlul acela înaintea
unora dintre profesorii tăi ai meritat să fii pedepsit
Mariana a murit înecată la sfârșitul clasei a patra
m-am îndrăgostit prima dată în liceu – Mădălina
tot fără speranță am iubit-o pe Anca în anul doi
suferințele m-au călit pentru cele două mariaje
astfel încât astăzi pot spune că este bine așa
dar de ce ne plictisești cu graficul inimii tale
scuze eram și eu în trecere pe aici și m-am gândit
că n-ar fi rău să vă distrez puțin plec imediat
Saturn
Istoria curge cu picătura chinezească sau în torente
nu sunt convingător în faţa lumii
deşi îi cânt partitura pe cât mă pricep
din 1983 mă întâlnesc terapeutic anual cu
drăgălaşele Artemia salina şi Cladophora cristalina
în cea mai bună dintre lumile posibile
şi ce coincidenţă chiar în primele optsprezece zile
de atunci am făcut cunoştinţă cu Stavroghin
am încheiat anul întâi cu aceeaşi medie 9.64
sunt suflet în trup, precum oricine altcineva